China ”exportă” poluare în SUA. Cum s-a ajuns la această situație
‘Vântul dominant din vest a împins poluarea’ peste Oceanul Pacific sau, altfel spus, ‘China și-a exportat poluarea atmosferică în vestul SUA’, a explicat coordonatorul cercetării, Willem Verstraeten, de la Universitatea Wageningen din Olanda, specialist la Royal Netherlands Meteorological Institute.
Oamenii de știință au ajuns la această concluzie după ce au analizat observații făcute prin satelit și un model informatic al deplasării moleculelor în partea inferioară a atmosferei.
Între anii 2005 și 2010, pe coasta de vest a SUA, s-a înregistrat o scădere cu 20 % a emisiilor de oxizi de azot, care provin mai ales de la transportul rutier și contribuie la formarea de ozon, poluant major, care provoacă probleme respiratorii și reduce capacitatea plantelor de a efectua procesul de fotosinteză.
‘Surprinzător însă, această scădere a ameliorat doar puțin calitatea aerului din zonă, în special în privința concentrației de ozon’, a explicat expertul olandez.
Colectivul condus de el a sesizat că, în aceeași perioadă, 2005-2010, emisiile de oxizi de azot au crescut cu aproximativ 7 % în medie în China, aflată în plin boom economic. Concentrația acestor substanțe a sporit în medie cu 7 % în troposfera (stratul inferior al atmosferei) Chinei.
Potrivit lui Willem Verstraeten, se cunoștea faptul că aerul poluat provenind din China ajunge pe coasta de vest a SUA, dar, până la efectuarea acestui studiu, nimeni nu a dovedit că acea cantitate de agenți poluanți ‘era atât de mare încât să anuleze parțial măsurile antipoluare luate de autoritățile americane’.
Această cercetare arată că ‘atmosfera este mai degrabă mondială decât locală’, a subliniat cercetătorul, menționând că măsurile luate pentru ameliorarea calității aerului trebuie să fie atât locale, cât și planetare.
Totodată, el a ținut să menționeze că, la rândul ei, ‘China nu este doar exportator de poluare aeriană’, fiind și ea ‘afectată de poluarea venită din altă parte’, scrie Agerpres.