China își extinde capacitatea ATOMICĂ. Asiaticii sunt a treia putere NUCLEARĂ la nivel global
China este singurul membru permanent din Consiliul de Securitate al ONU care a promis să nu folosească arme nucleare cu condiția ca și ceilalți să se conformeze acestui angajament. Cerința Beijingului pare nefezabilă, având în vedere că ceilalți membri permanenți sunt Franța, Marea Britanie, Statele Unite și Rusia. Autoritățile chineze critică lipsa de consens în această privință.
China nu vede sensul unei politici nucleare în domeniul militar dacă statele care posedă astfel de capacități nu o respectă. Beijingul a criticat Washingtonul pentru că intimidează restul țărilor de pe glob cu armele sale atomice.
„Până la urmă, nu noi am aruncat bomba atomică peste Hiroshima și Nagasaki. Statele Unite și NATO trebuie să respecte tratatele internaționale. De fiecare dată când Washingtonul se supără, amenință că apasă butonul roșu”, declară ofensați oficialii chinezi.
Analiștii preconizează faptul că declarația Chinei este de fapt startul extinderii capacității atomice. Pentagonul estimează că arsenalul nuclear al Chinei se va dubla până în 2030, de la 500 de focoase în prezent, relatează Financial Times.
China se află pe locul trei în topul țărilor care dețin arme nucleare. Pe primele două poziții sunt Rusia cu peste 5000 de focoase și SUA, cu aproximativ 5000.
„Majoritatea țărilor sunt îngrijorate de Rusia și Coreea de Nord. Dar există puține discuții despre expansiunea nucleară a Chinei”, avertizează experții.
CITEȘTE ȘI: