China neagă că a privat-o de îngijiri medicale pe o disidentă care a murit după cinci luni de arest

Publicat: 18 03. 2014, 08:48
Actualizat: 11 01. 2020, 20:46

Cao Shunli a decedat la vârsta de 52 de ani din cauza unei „insuficiențe multiple de organ provocate de o tuberculoză și de o pneumonie acută, în pofida tututor eforturilor depuse pentru a fi salvată”, a afirmat Hong Lei, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

„Ea a beneficiat de tratament medical adecvat, iar drepturile și interesele sale au fost respectate în baza legii”, a adăugat oficialul chinez.

De asemenea, Hong Lei și-a exprimat nemulțumirea față de „observațiile eronate” ale unor țări occidentale. În opinia sa, unele țări occidentale „intervin” în afacerile interne ale Chinei folosind ca pretext apărarea „drepturilor omului”.

Statele Unite au anunțat sâmbătă că sunt „profund tulburate” de moartea lui Cao Shunli, arestată în urmă cu cinci luni în timp ce voia să meargă la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

La rândul său, Reprezentantul UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, s-a declarat „profund întristată” de moartea lui Cao Shunli.

„Autoritățile chineze au astăzi sânge pe mâini”, a denunțat într-un comunicat organizația Amnesty International.

Apropiați de-ai activistei Cao Shunli au afirmat pentru AFP că autoritățile chineze au privat-o de medicamentele de care avea nevoie, în perioada de detenție.

Ea fost eliberată condiționat la sfârșitul lunii februarie, pe când se afla în stadiul „terminal” al bolii, au precizat ei.

Cao Shunli s-a remarcat în special prin insistența sa pe lângă autorități ca membrii societății civile chineze să participe la redactarea unui raport cu privire la situația drepturilor omului în China.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro