Astăzi, la Beijing, încep discuțiile la nivel ministerial dintre China și din Statele Unite pentru a găsi un acord care să încheie disputa comercială dintre cele două state, în timpul armistițiului de 90 de zile stabilit de președinții Donald Trump și Xi Jinping.
Negocierile la nivel mediu nu vor produce, probabil, un progres major, dar mizele sunt ridicate, deoarece ambele părți se vor confrunta cu o majorare a txelor vamale în luna martie, dacă nu vor ajunge la un acord. Mai multe discuții la nivel înalt sunt așteptate la sfârșitul acestei luni, scrie South China Morning Post, care anunță că Trump ar putea discuta cu vicepreședintele chinez Wang Qishan la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveția.
Pe agenda discuțiilor se află șapte chestiuni:
1. Proprietatea intelectuală
SUA acuză China că forțează companiile americane să dezvăluie tehnologii sensibile și că fură proprietăți intelectuale. Aceasta este una dintre cele mai acute probleme, care ar putea să consfințească sau să întrerupă orice înțelegere potențială. Negocierile de 90 de zile se vor concentra pe „schimbări structurale” în modul în care China se ocupă de transferurile tehnologice, pe protecția proprietății intelectuale, pe furtul cibernetic și alte probleme.
China promite că va pedepsi companiile care fură proprietăți intelectuale și că elaborează o lege care să prevină transferul forțat de tehnologie.
2. Huawei și 5G
Huawei Technologies Co, cel mai mare producător de telecomunicații din China, a respins acuzațiile SUA și ale aliaților că ar facilita spionajul susținut de stat. Compania este implicată în dezvoltarea tehnologiei 5G și deține o zecime din brevetele esențiale ale acesteia din întreaga lume. Dar eforturile sale s-au lovit de SUA, care a interzis achizițiile publice ale produselor companiei și a încurajat alte națiuni să facă același lucru.
În același timp, Beijingul a cerut Canadei, să o elibereze pe directorul financiar al Huawei, Meng Wanzhou, care a fost arestată pentru presupusă fraudă bancară. FBI examinează posibile încălcări ale sancțiunilor iraniene de către compania chineză. Doi canadieni care au fost arestați după reținerea lui Meng rămân deținuți în China.
3. Made in China 2025
Planul „Made in China 2025” al Beijingului vizează transformarea Chinei într-un lider pentru 10 sectoare emergente, inclusiv robotică, vehicule cu energie curată și biotehnologie. Ambițiile chineze au iscat furia Casei Albe, care susține că implicarea statului încalcă regulile OMC și ar putea crea avantaje pentru investitorii străini. Tarifele vamale impuse de Trump au vizat multe dintre industriile din plan.
China consideră planul esențial pentru atingerea obiectivelor sale economice pe termen lung. Luna trecută, surse familiarizate cu domeniul au afirmat că China ar putea fi dispusă să modifice planul, poate chiar să amâne părți din acesta cu un deceniu, dacă acest lucru ajută la încetarea războiului comercial.
4. Energia
Tensiunile comerciale au perturbat ceea ce ar trebui să fie o afacere bună pentru ambele țări: SUA devine un important exportator de petrol și gaze naturale, în timp ce China a devenit cel mai mare cumpărător din lume pentru ambele hidrocarburi. China nu mai tarifează suplimentar gazele naturale lichefiate din SUA, ceea ce poate relansa vânzările, dar preocuparea pe termen lung pentru industrie este restabilirea încrederii la un nivel care să convingă companiile chineze să investească miliarde de dolari în viitoarele proiecte de export americane.
5. Importurile agricole
Investitorii vor urmări să vadă dacă China elimină tarifele aplicate produselor agricole din SUA, incluzând soia, porumbul, bumbacul, sorgul și carnea de porc – care au afectat grav producătorii americani. Eliminarea tarifelor ar putea încuraja cumpărătorii privați să reia imediat achizițiile de produse agricole din SUA. China poate, de asemenea, să elimine o serie de tarife pentru unele cereale, precum și să permită importul de păsări din SUA, după ce a dat lumină verde achizițiilor de orez din SUA. În cazul în care negocierile nu au finalitate, China ar putea să anuleze unele comenzi de soia care au fost făcute în ultimele săptămâni.
6. Tarife auto
China a eliminat de la 1 ianuarie o taxă de 25% pentru vehiculele importate din SUA pe care o impusese. Taxa suplimentară a afectat toate fabricile de automobile care vând automobile fabricate în SUA în China, inclusiv Tesla, BMW și Daimler. Vânzările auto în China au scăzut șase luni consecutive până în noiembrie, iar datele din luna decembrie sunt așteptate în curând.
7. Accesul pe piață al băncilor
China s-a angajat să permită accesul mai facil al firmelor financiare cu capital străin. În noiembrie, UBS Group AG a devenit prima entitate care a câștigat controlul asupra unei societăți mixte de valori mobiliare locale, conformitate unor noi reguli din 2018, mai permisive. JPMorgan Chase & Co și Nomura Holdings Inc. așteaptă încă aprobări pentru pachetele majoritare ale unor parteneriate.