China vrea „anchetă independentă” a ONU pentru atacul cu arme chimice din Siria
China se opune folosirii de arme chimice indiferent de cine este responsabil și indiferent de circumstanțe, a declarat Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al MAE chinez, potrivit The Associated Press.
Oficialul chinez a evitat să atribuie cuiva responsabilitatea pentru atacul soldat cu decesul a peste 80 de persoane și nici nu l-a menționat pe președintele sirian Bashar al-Assad.
În cadrul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, China, alături de Rusia, s-a opus condamnării regimului Assad pentru atacul cu arme chimice, însă Beijingul nu s-a implicat direct în conflict.
Președintele chinez Xi Jinping se află într-o vizită de două zile în Statele Unite, unde va avea mai multe întrevederii cu Donald Trump, președintele Statelor Unite.
Primul dineu oficial din cursul vizitei lui Xi în SUA s-a încheiat la scurt timp înainte ca Washingtonul să anunțe atacul cu rachete asupra unei baze aeriene siriene, ca reacție la un atac cu arme chimice pe care SUA îl atribuie regimului Assad.