Chinezii și americani sunt neîncrezători unii în alții, dar nici nu se consideră inamici

Publicat: 13 12. 2013, 16:42
Actualizat: 16 06. 2014, 16:53

Chinezii și americani sunt neîncrezători unii în alții, însă doar o minoritate din fiecare țară o consideră pe cealaltă inamică, potrivit unui studiu american, relatează AFP.

Majoritatea elitei chineze consideră că relațiile dintre cele două cele mai mari economii mondiale sunt cordiale, în pofida frecventelor dezacorduri.

Rezultatele acestui studiu, efectuat în rândul elitelor americană și chineză, precum și în rândul reprezentanților claselor de mijloc, publicat joi, „nu reflectă viziunea vehiculată de obicei de către chinezi față de Statele Unite”, a explicat Michael Swaine, autorul studiului comandat de fundația americană Carnegie.

„Acesta nu confirmă părerile internauților chinezi, care sunt în general războinici și uneori char grandilocvenți referitor la cum ar trebui să arate atitudinea Chinei față de America”, a adăugat el.

O mare majoritate din cele două țări apreciază că cealaltă țară nu este demnă de încredere. Majoritatea elitelor chineze și americane, dar și 45% dintre reprezentanții clasei de mijloc din China, o văd pe cealaltă țară ca un concurent.

Însă doar 15% dintre americanii din clasa de mijloc și 12% dintre omologii lor chinezi se consideră în mod reciproc inamici.

Aproximativ 27% din elita chineză apreciază că Statele Unite sunt o țară inamică, față de doar 2% din elita americană. Această diferență s-ar explica prin faptul că numeroși oficiali locali chinezi intră foarte puțin în contact cu străinătatea, explică Michael Swaine.

„Există un nivel de neîncredere printre elitele și masele celor două țări. Cu toate acestea, există o conștientizare puternică a necesității ca cele două țări să-și amelioreze relațiile și să coopere mai strâns”, a mai explicat Swaine.

În China, studiul a fost efectuat în rândul a 2.597 de reprezentanți ai clasei de mijloc și 358 de membri ai elitei, în perioada martie-iulie 2012. În Statele Unite, el a fost efectuat în rândul a 1.004 americani din clasa de mijloc și 305 membri ai elitei (printre care oficiali guvernamentali, ofițeri de armată retrași din activitate, directori de întreprinderi, jurnaliști sau profesori universitari), în perioada martie-mai 2012.

Sondajul a fost realizat înainte de dezvăluirile lui Edward Snowden, fostul consultant al Agenției americane pentru Securitatea Națională (NSA), care au relevat atacuri informatice americane împotriva unor instalații chineze, ceea ce a tensionat și mai mult relațiile dintre cele două țări.