Cinci deținuți CIA din România, între principalii suspecți de terorism transferați la Guantanamo
Cinci dintre cei șase bărbați care ar fi fost deținuți în România se numără printre cei 14 principali suspecți de terorism transferați de administrația SUA în 2006 din închisori secrete ale CIA la Guantanamo Bay, potrivit raportului „Globalizing Torture” publicat de Open Society Justice Initiative.
Yemenitul WALEED MOHAMMED BIN ATTASH (Tawfiq bin Attash) a fost capturat la Karachi, în Pakistan, la 29 aprilie 2003, după care a fost deținut în închisori secrete ale CIA, inclusiv în Polonia, în martie 2003. El ar fi fost deținut într-o închisoare CIA din București începând cu 1 octombrie 2004. Administrația americană a confirmat în septembrie 2006 că acesta se află printre cei 14 deținuți de foarte mare importanță transferați dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay, unde se află și în prezent. În mai 2011, procurorii militari au formulat acuzații împotriva lui pentru rolul său în atentatele din 11 septembrie 2001.
JANAT GUL (cunoscut și ca Hammidullah), fost președinte al companiei afgane Ariana Airline, capturat în ianuarie 2003 în Lashkargar, Afganistan. El a fost deținut într-o închisoare secretă a CIA din București în 2004. Janat Gul a fost deținut o vreme la Guantanamo Bay și transferat în Afganistan la 18 aprilie 2005.
Indonezianul RIDUAN ISAMUDDIN (cunoscut și ca Hambali), presupus membru al Al-Qaida și bănuit de organizarea atentatului din 2002 asupra unei discoteci din Bali, a fost capturat la 14 august 2003 în Thailanda în cadrul unei operațiuni comune americano-thailandeze. El a fost deținut într-o închisoare din Rabat în 2004, precum și în România. Administrația americană a confirmat în septembrie 2006 că Isamuddin se numără printre cei 14 deținuți de foarte mare importanță transferați dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. Transferul a avut loc la 4 septembrie 2006, iar acesta se află în continuare la Guantanamo.
Pakistanezul KHALID SHEIKH MOHAMMED, presupusul organizator al atacurilor teroriste din 11 septembrie 2011, a fost arestat în Pakistan la 1 martie 2003. La câteva zile după ce l-a arestat, CIA l-ar fi deținut în secret în Afganistan, după care l-ar fi transferat în Polonia pentru detenție secretă și interogatorii. Acolo el a fost supus tehnicii de simulare a înecului de 183 de ori. Potrivit unor scurgeri de informații dintr-un raport ICRC (Comitetul Internațional al Crucii Roșii), Mohammed și-a dat seama că se află în Polonia în momentul în care a primit o sticlă cu apă care avea etichetă poloneză. El ar fi fost deținut în România în 2004. Administrația americană a confirmat în septembrie 2006 că Mohammed a fost unul dintre cei 14 deținuți de mare importanță transferați dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. Transferul a avut loc la 4 septembrie 2006, iar Mohammed se află în continuare la Guantanamo. În mai 2011, procurorii militari au formulat acuzații împotriva lui pentru rolul său în atacurile din 11 septembrie 2001.
Sauditul ABD AL RAHIM AL NASHIRI a fost capturat în Dubai, în octombrie 2002, dus la închisoarea secretă CIA Salt Pit din Afganistan și apoi într-un alt centru secret din Bangkok, Thailanda, unde a fost supus tehnicii de simulare a înecului. Potrivit unui raport al ONU, la 4 decembrie 2002, CIA l-a transportat pe al Nashiri la bordul unui avion charter cu numărul de înmatriculare N63MU din Bangkok către o închisoare secretă a CIA din Polonia. În Polonia, interogatorii americani l-au suspus pe al Nashirii unor tehnici asimilate torturii. În jurul datei de 6 iunie 2003, Polonia a asistat Statele Unite la trasferarea lui de pe teritoriul polonez. Al Nashiri a fost ulterior deținut la Rabat, în Maroc, la Guantanamo Bay, în Cuba, și la o altă închisoare secretă a CIA din București, înainte de a fi dus înapoi la Guantanamo Bay, în septembrie 2006, unde se află în continuare. Administrația americană a confirmat în septembrie 2006 că al Nashiri a fost unul dintre cei 14 deținuți de mare importanță transferați dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. La 20 aprilie 2011, procurorii militari americani au formulat acuzații împotriva lui al Nashiri pentru presupusul său rol în atacul împotriva USS Cole din 2000 și a atacului împotriva petrolierului civil francez MV Limburg în Golful Aden în 2002. În mai 2011 și august 2012, Open Society Justice Initiative a depus o plângere în numele lui al Nashiri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului împotriva Poloniei și României.
Yemenitul RAMZI BIN AL-SHIBH a fost arestat în Pakistan la 11 septembrie 2002 și în aceeași lună a fost transportat la Bagram, în Afganistan, unde a fost interogat timp de mai multe zile la un centru CIA. La 17 septembrie 2002 el a fost transferat din Kabul și, după o oprire în Amman, în Iordania, a fost dus într-o închisoare marocană din afara Rabatului. Înregistrări video ale interogatoriilor sale din Maroc au fost descoperite în 2007. El a fost transportat la 7 martie 2003 într-o închisoare secretă din Polonia, după care a fost dus din nou la Rabat la 6 iunie 2003. La 23 septembrie 2003 el a fost dus la Guantanamo Bay, la 22 martie 2004 în Maroc, iar la 1 octombrie 2004 a fost transferat într-o închisoare secretă din București. Administrația americană a confirmat în septembrie 2006 că al-Shibh se numără printre cei 14 deținuți de mare importanță transferați dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. El se află în continuare la Guantanamo, iar în mai 2011 procurorii militari au formulat acuzații împotriva lui pentru rolul său în atentatele din 11 septembrie 2001.