CINCI MOTIVE pentru care referendumul pentru independența Scoției NU schimbă situația Ținutului Secuiesc

Catalonia, Țara Bascilor, Flandra, Găgăuzia, Ținutul Secuiesc. Iată câteva dintre „focarele separatiste” care s-ar putea reaprinde odată cu un vot pozitiv pentru independența Scoției de Regatul Unit, scrie presa internațională (New York Times și BBC, pentru a menționa două surse), ideea regăsindu-se și în presa din România. Deocamdată, doar catalanii pregătesc un referendum pentru independență, iar etnicii sârbi din Bosnia se declară inspirați de ce se întâmplă în Scoția. Avem, însă, motive să ne așteptăm la o intensificare a demersului din Ținutul Secuiesc? Experții contactați de gândul spun că nu. Printre argumentele care pot fi invocate aici se numără Constituția României, statutul Scoției în entitatea din care face parte acum, istoria Regatului Unit al Marii Britanii, istoria României, geografia, precum și distincțiile dintre autonomie și independență.

Înainte de a trece la argumente, se cere o clarificare a denumirilor: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu este o singură țară, ci un ansamblu format din patru țări: Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Marea Britanie, în schimb, este o denumire geografică, și nu politică, ce se referă la cea mai mare insulă dintre insulele britanice, unde se află Anglia, Țara Galilor și Scoția, deci Regatul Unit fără Irlanda de Nord. Așadar, când vorbim despre referendumul din Scoția, acesta se referă (în versiunea hipercorectă) la independența de Regatul Unit, nu de Marea Britanie, cu toate că cele două denumiri au devenit interșanjabile în limbajul curent.

Mai jos, argumentele pe larg care susțin ideea că evenimentele din Scoția, indiferent de rezultatul votului de joi, nu au legătură cu problematica Ținutului Secuiesc din România:

Argumentul 1: autonomie vs. independență

„Alăturarea dintre procesul declanșat de obținerea independenței Scoției și anumite încercări de a pune problema autonomiei unei regiuni numite de către unii „Ținutul Secuiesc” nu are nicio justificare, nici în realitățile istorice și nici în chestiuni de actualitate”, explică din start academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Un prim aspect foarte important pentru această discuție este diferența dintre independență și autonomie. Primul concept înseamnă că un stat este suveran din toate punctele de vedere și are trei atribute foarte importante, primele două fiind condiții sine qua non: politica de apărare, politica externă și monedă proprie. Cu alte cuvinte, independența unui stat se concretizează în două drepturi fundamentale, cel de a declara război și cel de a proclama pace, punctează Andrei Țăranu, conferențiar universitar doctor, Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative din București.

În schimb, când o entitate beneficiază de o formă de autonomie, ea își cedează drepturile de politică externă și de apărare entității federative, a adăugat Andrei Țăranu. O definiție simplă de dicționar explică autonomia drept o formă de autoguvernare într-un stat condus de o putere centrală (Sursa: DEX).

Argumentul 2: istoria

„Scoția are o tradiție statală separată de circa un mileniu, alăturarea Scoției Regatului Unit al Marii Britanii producându-se abia în 1707. Scoția nu a fost niciodată unită efectiv cu Anglia, ci și-a păstrat mereu organizarea separată”, ne-a explicat academicianul Ioan-Aurel Pop, adăugând: „Ținutul Secuiesc” este o regiune greu de delimitat din cadrul României, care nu a avut niciodată independență, nici granițe, nici existență efectivă ca subiect de drept internațional. Este drept că, în Evul Mediu și în Epoca Modernă timpurie, secuii s-au bucurat de statutul de națiune politică recunoscută, ca și nobilii și sașii, dar teritoriul lor nu avea continuitate geografică, fiind „răspândit” în sud-estul Transilvaniei și în alte zone; toate izvoarele îi menționează pe secui, încă din momentul așezării lor în aceste regiuni, ca fiind amestecați cu românii, ca trăind printre români. Această „autonomie” sui generis a fost desființată de două ori, prima oară de autoritățile imperiale habsburgice, în secolul al XVIII-lea (sub împăratul Iosif al II-lea) și a doua oară de statul ungar, la 1867-1868 (când s-a creat Imperiul Austro-Ungar), pe motivul anacronismului”.

Analizând istoria Scoției atât ca stat independent, cât și ca parte a Regatului Unit, Andrei Țăranu subliniază că Scoția este o entitate istorică despre care se consideră că are propriul teritoriu. „Lucrurile sunt complet diferite în cazul României”, atrage atenția conferențiarul universitar. Dacă Scoția a ajuns în Regatul Unit după mai multe războaie, ultimul la începutul secolului al XVIII-lea, „Transilvania s-a unit cu România în urma unui plebiscit, la 1 decembrie 1918. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt complet diferite”, punctează Țăranu. „Sigur, ar fi trebuit în 1918 ca monarhia să fie federație. Nu a fost așa, a fost stat unitar”.

Andrei Țăranu mai punctează un aspect foarte important: „Noi avem minoritate maghiară, nu secuiască”.

„Autoritățile neromânești din secolele XVIII-XIX au considerat că „autonomia” secuiască nu se potrivea cu vremurile, fiind o reminiscență medievală ori feudală care împiedica progresul, dezvoltarea, buna administrație a teritoriului. Statul român unitar și independent nu a făcut decât să preia această moștenire”, ne mai explică și Ioan-Aurel Pop, de la Babeș-Bolyai.

Privind aceste istorii diferite, academicianul trage următoarea concluzie: „Cerând independența, mulți scoțieni nu privesc spre trecut, ci spre viitor, fără să aibă însă certitudinea că pasul va fi pozitiv și nici că va fi realizat. Cerând autonomie, unii secui (maghiari) privesc spre trecut cu nostalgie, visând la vremuri revolute, nu la viitor”.

Argumentul 3: statutul actual

În vreme ce Ținutul Secuiesc este o regiune greu de delimitat în cadrul României, neexistând, de-a lungul istoriei, granițe, Scoția este stat de sine stătător în cadrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Înainte de această alăturare, a avut, după cum s-a arătat mai sus, „o tradiție statală de circa un mileniu” (acad. Pop). Scoția are actualmente un guvern cu puteri limitate, dar, în cazul proclamării independenței, va trebui să își creeze mai ales infrastructura financiară.

După cum gândul v-a prezentat într-o analiză anterioară, Scoția nu are o bancă centrală, instituții de strângere a taxelor și impozitelor proprii și nici o instituție de emitere a titlurilor de stat. Scoția ar trebui să aibă o monedă proprie și de asemenea nu ar mai avea acces la Uniunea Europeană și la sistemele ei de piață. Crearea unor astfel de sisteme bancare și instituționale ar dura între 5 și 10 ani, spun experții, iar în cazul unui referendum câștigat de tabăra pro independență, aceasta ar intra de facto în vigoare din martie 2016, deci într-un an și jumătate.

Trebuie, de asemenea, notat că Scoția face parte din Commonwealth și, chiar dacă alegătorii vor decide independența sa, va rămâne în această organizație, iar regina Elisabeta a II-a va rămâne monarhul Scoției, la fel cum este regina Australiei și a Canadei.

Ținutul Secuiesc, în schimb, este o regiune greu de delimitat din cadrul României, care nu a avut niciodată independență, nici granițe, nici existență efectivă ca subiect de drept internațional, atrage atenția acad. Pop.

Argumentul 4: geografia

Cu toate că poate suna simplist, o simplă privire pe hartă ne arată că situațiile Scoției și Ținutului Secuiesc sunt complet diferite: „Teritoriul secuiesc e înconjurat pe toate părțile de statul român”, notează Andrei Țăranu.

Scoția are deja granițe, teritoriu bine delimitat, ieșire la mare și ocean. „Scoția are o populație de circa 5,3 milioane de locuitori și un teritoriu cât Transilvania și Banatul la un loc, un spațiu geografic bine delimitat și poziție geopolitică adecvată comunicării cu restul lumii, fără nicio nevoie imperioasă de comunicare directă prin Anglia și Țara Galilor sau Irlanda”, spune acad. Pop.

Argumentul 5: Constituția României și proiectul de autonomie al UDMR

Dacă în Scoția este posibil să votezi pur și simplu independența de Regatul Unit (situație parodiată savuros de comediantul american Jon Stewart), în România nu este posibil niciun fel de demers în acest sens, fie că este vorba despre autonomii sau independențe. În țara noastră, orice asemenea discuție nu trece nici măcar de primul articolul din Constituție, conform căruia România este un stat unitar și indivizibil.

Așadar, oricât de animată ar fi secuimea de referendumul din Scoția, noi nu putem avea un referendum pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc, atât timp cât legea fundamentală rămâne în forma actuală.

Referitor la această autonomie, Andrei Țăranu, de la SNSPA, face o analiză foarte importantă. Dacă citim proiectul finalizat de UDMR (și prezentat AICI de Hotnews), observăm că noțiunea de „autonomie” este folosită eronat, în scopuri mai degrabă populiste. Acest proiect, spune Țăranu, propune o formă federativă, în care există un executiv propriu (guvernatorul), un legislativ propriu (consiliul regional), atribute fiscale proprii (ex: parte din TVA să rămână în regiuni). „Toate acestea trec de dimensiunea strict autonomă. Singurele care lipsesc sunt politica externă și de apărare), ne-a spus istoricul.

Ce probleme ridică Scoția, ca stat nou în Europa

Cu trei zile înainte de marele vot, rezultatul este incert. Un sondaj ICM prezentat de Telegraph indică următoarele opinii: 49% pentru independență, 42% împotrivă și 9% indeciși. Un alt sondaj, Opinium pentru The Observer, indică următorul rezultat: 43% pro-independență și 47% împotrivă, în vreme ce 10% dintre cei chestionați s-au declarat indeciși.

Deși răspund în proporție de aproape 50% că Scoția ar duce-o mai prost din punct de vedere economic ruptă de Regatul Unit, cu sub 30% fiind de părere că ar duce-o mai bine, sondajele oficiale arată că puțin peste 50% din cei care vor ieși la vot la referendum ar spune da independenței. Nu doar Londra, ci și o parte a comunității de afaceri se teme de o astfel de perspectivă, pentru că ar destabiliza financiar Regatul Unit, pe care l-ar lipsi de niște resurse naturale profitabile – petrolul din Marea Nordului și gazul din nordul țării. David Cameron a făcut în repetate rânduri apel la scoțieni să nu strice uniunea de 300 de ani cu Regatul, același curent de opinie regăsindu-se și printre personalități populare precum cântărețul David Bowie, antrenorul de fotbal Alex Ferguson sau J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, care trăiește în Scoția.

Pe scurt, campania pro-independență susține că tot mai mulți scoțieni simt că nu mai sunt reprezentați de guvernul central de la Londra, mai ales că majoritatea dintre ei votează cu laburiștii încă din anii ”80, iar la putere din 2010 sunt conservatorii. Mai mult, la putere în Scoția a fost votat un partid naționalist, care și-a făcut un scop din organizarea acestui referendum, pe care l-a negociat cu autoritățile centrale de la Londra. Campania pro-independență mai susține că scoțienii sunt pro-UE, în timp ce Londra face pași tot mai radicali către ieșirea din Uniune.

Cu un guvern cu puteri limitate, care nu are autonomie fiscală și nici monetară, Scoția depinde în prezent de deciziile luate la Londra, de guvernul central. Un stat scoțian independent ar ridica însă o serie de probleme serioase.

În primul rând, este vorba despre partea financiară. Scoția nu are o bancă centrală, instituții de strângere a taxelor și impozitelor proprii și nici o instituție de emitere a titlurilor de stat. Scoția ar trebui să aibă o monedă proprie și de asemenea nu ar mai avea acces la Uniunea Europeană și la sistemele ei de piață. Crearea unor astfel de sisteme bancare și instituționale ar dura între 5 și 10 ani, spun experții, iar în cazul unui referendum câștigat de tabăra pro independență, aceasta ar intra de facto în vigoare din martie 2016, deci într-un an și jumătate.

O altă problemă este cum s-ar susține economic o Scoție independentă. Tabăra pro spune că petrolul și gazul din nord ar fi administrate mai bine de un stat propriu și independent și că, în plus de aceste resurse energetice, Scoția se bazează și pe turism, universități, industrii creative, producerea de alimente și de băuturi sau pe servicii financiare. Cu toate acestea, un raport al Institutului de Studii Fiscale din Marea Britanie, citat de CNN, arată că în 2014 deficitul bugetar al Scoției a crescut în raport cu cel al restului Regatului Unit, pentru că veniturile din redevențele din Marea Nordului au scăzut, iar cheltuielile de stat au crescut – de altfel majoritatea scoțienilor sunt adepții unui stat cu asistență socială puternică.

În ciuda acestor considerente, tabăra pro-independență este puternică și este susținută în general de tinerii care nu au proprietăți, se confruntă cu salarii în scădere și șomaj în creștere, precum și cu lipsa de oportunități. Populația mai conservatoare, mai în vârstă, se opune ruperii de Regatul Unit.

Dacă ruperea va avea loc totuși, guvernul Scoției va demara negocieri cu Londra, pentru a asigura o tranziție lină și transferurile de proprietăți necesare.

Situația în Catalonia

În Sud, Spania se confruntă și ea cu o inițiativă de referendum de independență, din partea regiunii autonome Catalonia, din nord-est. Nu este ceva nou aici, catalanii considerându-se mereu distincți de spanioli, cu o limbă proprie și cu mai multe tentative de rupere de puterea centrală în ultimii ani. Deși Curtea Constituțională spaniolă a respins în trecut astfel de inițiative, iar acum Guvernul de la Madrid susține tăios că nu va avea loc niciun vot și că va bloca orice inițiativă în acest sens, Guvernul autonom de la Barcelona a fixat data de 9 noiembrie pentru un referendum unde vor fi lansate două întrebări: „Vreți să devină stat Catalonia?” și „Dacă ați răspuns afirmativ, vreți ca acest stat să fie independent?”.

Regiune autonomă cu un guvern și parlament cu puteri limitate în cadrul Regatului Spaniei, Catalonia are un puternic sentiment de independență față de centru, susținând că drepturile și autonomia nu îi sunt respectate, precum și că fondurile bugetare acordate de la Madrid sunt discreționare, ignorând nevoile regiunii de la granița cu Franța. În 2005, parlamentul regional catalan a promovat o lege privind auto-guvernarea mult mai bine croită pentru a proteja puterile regionale în fața celor centrale, însă aceasta a fost modificată puternic de legislativul de la Madrid și apoi respinsă la Curtea Constituțională.

Mișcarea de independență nu era de proporții în trecut, însă a cunoscut explozii în 2010, 2012 și 2013, când au avut loc de altfel referendumuri simbolice privind independența de Spania – guvernul regional are dreptul de a-și consulta cetățenii prin scrutin, însă fără ca acesta să aibă puterea legală a unui referendum. Acum, sondajele arată că mișcarea de independență a câștigat din nou teren, iar politicienii din Barcelona cer din nou referendum. În prezent, susținerea publică pentru independența Cataloniei se apropie din nou de 50%, cu aproximativ 30% opunându-se și restul locuitorilor spunând că nu știu ce să voteze.

Spre deosebire de Scoția, Catalonia este o regiune bogată, cu un buget anual imens, de 25 de miliarde de euro, puternic industrializată, care ar avea șansele să se susțină singură. Pentru Spania, pierderea ei ar însemna o lovitură economică de proporții. Poate că tocmai de aceea guvernul central refuză orice negociere cu privire la organizarea unui referendum legal, strategie care nu este tocmai bine gândită, atunci când spiritele se apropie de fierbere, lucru care nu se întâmplă însă deocamdată în Catalonia, mișcarea separatistă fiind puternică, dar nu covârșitoare.