Prima pagină » Știri externe » Cine a câștigat cel mai mare premiu din istoria loteriei americane

Cine a câștigat cel mai mare premiu din istoria loteriei americane

Cine a câștigat cel mai mare premiu din istoria loteriei americane
Cel mai mare premiu din istoria loteriei Statelor Unite, în valoare de 1,5 miliarde de dolari, a fost câștigat de trei persoane, care au cumpărat biletele din Los Angeles, Tennessee și Florida, relatează BBC News online.

Sunt cel puțin trei bilete câștigătoare în Loteria Powerball, vândute în Los Angeles, Tennessee și Florida, potrivit unor responsabili ai loteriei.

Extragerea precedentă a fost cea de-a 19-a fără ca cineva să câștige un premiu mare, adică să ghicească toate cele șase numere.

Purtătorul de cuvânt al loteriei, Alex Traverso, a declarat pentru Associated Press că unul dintre biletele câștigătoare a fost vândut la magazinul 7-Eleven din Chino Hills, o suburbie a orașului Los Angeles.

Acesta nu a avut informații cu privire la locul exact din Tennessee și Florida de unde au fost cumpărate celelalte două biletele câștigătoare.

Câștigătorii își pot primi premiul în plăți anuale timp de 29 de ani sau pot opta pentru a împărți suma de 930 de milioane de dolari.

Guvernului îi revine de asemenea o parte din sumă, impozitând 39,6 la sută din premiu ca taxă pe venit, la care se adaugă alte taxe impuse de statele în care locuiește fiecare dintre cet trei câștigători.

Șase din cele 50 de state americane nu participă la loterie.

Alabama, Mississippi și Utah invocă motive religioase, în timp ce Alaska a anunțat că un concurs de loterie nu ar fi rentabil din punct de vedere economic, într-un stat cu o pupulație atât de mică.

În Hawaii, legislația propusă pentru a demara acest concurs are lacune consistente, iar în Nevada, loteria este respinsă întrucât cele mai faimoase cazinouri ale statului preferă să nu aibă concurență.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani