Cine a câștigat cel mai mare premiu din istoria loteriei americane
Sunt cel puțin trei bilete câștigătoare în Loteria Powerball, vândute în Los Angeles, Tennessee și Florida, potrivit unor responsabili ai loteriei.
Extragerea precedentă a fost cea de-a 19-a fără ca cineva să câștige un premiu mare, adică să ghicească toate cele șase numere.
Purtătorul de cuvânt al loteriei, Alex Traverso, a declarat pentru Associated Press că unul dintre biletele câștigătoare a fost vândut la magazinul 7-Eleven din Chino Hills, o suburbie a orașului Los Angeles.
Acesta nu a avut informații cu privire la locul exact din Tennessee și Florida de unde au fost cumpărate celelalte două biletele câștigătoare.
Câștigătorii își pot primi premiul în plăți anuale timp de 29 de ani sau pot opta pentru a împărți suma de 930 de milioane de dolari.
Guvernului îi revine de asemenea o parte din sumă, impozitând 39,6 la sută din premiu ca taxă pe venit, la care se adaugă alte taxe impuse de statele în care locuiește fiecare dintre cet trei câștigători.
Șase din cele 50 de state americane nu participă la loterie.
Alabama, Mississippi și Utah invocă motive religioase, în timp ce Alaska a anunțat că un concurs de loterie nu ar fi rentabil din punct de vedere economic, într-un stat cu o pupulație atât de mică.
În Hawaii, legislația propusă pentru a demara acest concurs are lacune consistente, iar în Nevada, loteria este respinsă întrucât cele mai faimoase cazinouri ale statului preferă să nu aibă concurență.