Cine a fost mama lui Vladimir Putin. Mărturiile făcute de liderul de la Kremlin
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a fost ales pentru prima dată în funcție acum aproape 22 de ani. Oficial, Putin s-a născut în Leningrad. Neoficial, faptul că a fost mereu reticent să dea detalii cu privire la familia sa și a alimentat multe teorii și zvonuri de-a lungul mandatelor sale.
Tatăl președintelui rus s-a născut în anul 1911, potrivit declarației lui Putin. La doar patru ani, acesta a fost adus de la Sankt Petersburg la Pominovo, unde a servit ca militar în marina sovietică, într-o unitate submarină.
Tot în anul 1911 se năștea și mama lui Vladimir Putin, Maria, care era muncitoare într-o fabrică. Aceștia s-ar fi cunoscut în satul Pominovo, aflat la 50 de km de Tver, pe când aveau amândoi 17 ani, în anul 1928.
În 1932, părinții lui Putin au venit la Sankt Petersburg ca un tânăr cuplu proaspăt căsătorit. Tatăl său a fost apoi recrutat în marina sovietică și și-a încheiat mandatul înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, a fost trimis din nou pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a ajuns să fie grav rănit.
Cu ce se ocupa mama liderului de la Kremlin
Între timp, mama sa Maria trăia într-o sărăcie lucie. Într-un interviu din 2000 acordat publicației New York Times, Putin o descrie pe mama lui ca fiind o „persoană foarte drăguță, amabilă, altruistă, sufletul bunătății”.
Nu a fost o femeie foarte educată. Nu știu dacă a terminat nici măcar cinci clase de școală. A muncit din greu toată viața. Era îngrijitoare, făcea livrări într-o brutărie noaptea și spăla tuburi într-un laborator. Cred că chiar a lucrat ca gardian la un magazin la un moment dat”, declara Vladimir Putin.
Analistul Artem Kruglov, expert în cariera şi biografia lui Vladimir Putin şi editorul site-ului “Putinism”, a vorbit în 2019, într-un interviu mai amplu pentru Radio Europa Liberă despre trecutul liderului de la Kremlin. Unul dintre detaliile dezvăluite de Kruglov se referă la modul în care s-au cunoscut părinţii lui Putin.
“Tatăl lui Putin avea un comportament, cum se spune azi, deviant”, afirmă Kruglov.
“Deseori devenea agresiv fără să ia în calcul consecinţele. A mers la o fata care îi plăcea, era singură în casă, dar nu l-a lăsat să intre în curte. El a pus mâna pe o furcă şi a încercat să distrugă poarta. Cumva a făcut o gaură şi prin ea i-a înfipt fetei, fără să vrea, furca în ochi. Aproape a ucis-o. Fata a fost dusă la spital, i-au pus un ochi de sticlă, iar rudele ei l-au pus să o ia de nevastă, ameninţându-l că altfel îi fac plângere penală. Aşa că tatăl lui Putin s-a însurat cu ea”, mărturisea Kruglov.
Citește și Cine a fost, de fapt, bunicul lui Vladimir Putin. Legăturile necunoscute cu Stalin și Lenin