Cine este Brigitte Trogneux, femeia din spatele lui Emmanuel Macron, favoritul la prezidențialele din Franța

Cine este Brigitte Trogneux, femeia din spatele 
lui Emmanuel Macron, favoritul la prezidențialele din Franța
Publicat: 24/04/2017, 20:47

Ea este „partea care nu se negociază” din soțul ei. Nu există Emmanuel Macron fără Brigitte Trongneux. Nu există „Manu” fără „Bibi”. Rolul secret, dar extrem de important al soției candidatului organizației „În mișcare!” este descris în amănunt în filele romanului „Les Macron” („Familia Macron”), o carte dedicată acestui cuplu „extraordinar”, care a fost publicată la începutul lunii martie, potrivit Le Figaro.

„Sfatul ei este important pentru mine”

În spatele părului blond și a tenului bronzat, Brigitte Trogneux în vârstă de 63 de ani este numai ochi și urechi la tot ceea ce face candidatul la președinția Franței și la modul în care acesta relaționează cu oamenii. Profesoara de franceză îi citește discursurile, ține legătura cu presa și se asigură că soțul ei ajunge să fie intervievat și de jurnaliști de renume, îl însoțește pe Emmanuel în deplasările sale, atunci când nu merge singură în aceste deplasări, pentru că, spune ea, „există lucruri pe care o femeie le poate face mai ușor”, și face selecția mesajelor care ajung la acesta („pentru a-i spune ceva lui Emmanuel, trebuie să vorbești mai întâi cu Brigitte”).

Chiar dacă soția lui Macron nu figurează în organigrama organizației „În mișcare!”, asta nu înseamnă că nu muncește cot la cot cu soțul ei. „Ea este acolo (la reuniunile cabinetului) pentru că însoțește pe mine. Cotribuie la crearea unei alte ambianțe și asta este important (…) Sfatul ei este foarte important pentru mine și petrecem foarte mult timp împreună”, mărturisea chiar Emmanuel Macron în noiembrie 2015 în cadrul unei emisiuni televizate.

Brigitte îi spune acestuia care este părerea ei înainte de fiecare intervenție majoră a sa. Totuși, „ea nu face acest lucru pentru a-i dicta soțului unde să-și poziționeze discursul”, după cum spun chiar autorii romanului care vorbește despre ambiția cuplului Macron.

Carla Bruni „și-a făcut bine treaba”

Omniprezentă, da. O prezență discretă, de asemenea. Brigitte apare alături de Emmanuel pe coperțile a doar două reviste. În ambele fotografii cei doi zâmbesc. Totuși, atunci când vine vorba de acordarea unui interviu, Emmanuel Macron este cel care iese în față. Singurul interviu pe care l-a acordat Brigitte a fost în aprilie 2016, în revista Paris Match. „A fi căsătorită cu un om politic nu este o situație greu de gestionat. Trebuie doar să rămânem uniți și să ne temperăm reciproc”, spunea ea atunci.

Așa cum reiese din modul de gândire al lui Brigitte, ea poartă o mare parte din „vina” faptului că Emmanuel Macron a reușit o ascensiune atât de rapidă în lumea politică, ascensiune la care nimeni nu s-ar fi așteptat în urmă cu câțiva ani. „Emmanuel trebuie să reușească acum. Vă dați seama ce va fi în 2022?”, se întreabă soția celui care poate prelua, peste două săptămâni, președinția Franței.

Și ce se va întâmpla dacă soțul va ajunge la palatulElysees? Care dintre fostele Prime Doamne vor fi o sursă de inspiație pentru Brigitte Macron? În ochii acesteia din urmă, Carla Bruni-Sarkozy „și-a făcut bine treaba”. La fel ca Emmanuel și Brigitte, Carla și Nicolas Sarkozy și-au mediatizat povestea de dragoste. „Bibi” s-ar putea regăsi, cu siguranță, în versurile melodiilor de dragoste cântate de Carla Bruni.

Romanul „Les Macron”, scris de Caroline Derrien și Candice Nedelec, cuprinde, în cele 233 de pagini, povestea de excepție a cuplului care ar putea ajunge la Palatul Elysees în calitate de președinte și Primă Doamnă ai Franței.

Emmanuel Macron a obținut, duminică, 23,75% dintre voturile francezilor și a intrat în turul II al alegerilor prezidențiale din Franța, unde va lupta pentru a prelua președinția țării cu Marine Le Pen. Macron are 39 de ani și s-a născut în orașul Amiens. Între 1999 și 2004, acesta a fost asistentul filosofului Paul Ricoeur, în timp ce își făcea studiile pentru a deveni inspector financiar. Între 2008 și 2012 a fost bancher în cadrul Rotschild & Cie, unde devine asociat și apoi girant. Din 2012 până în 2014 este secretar general adjunct al Peședinției Republicii, iar în 2014 este numit Ministru al Economiei, portofoliu pe care îl păstrează până în 2016. În timpul exercitării mandatului de ministru, fondează, în aprilie 2016, organizația „În mișcare!”. În luna august demisionează din Guvern, iar în noiembrie își anunță candidatura la alegerile prezidențiale din Franța din acest an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor