Cine este Cherif Kouachi, unul dintre presupușii călăi în cazul atacului împotriva săptămânalului Charlie Hebdo
Născut la 28 noiembrie 1982 la Paris, de naționalitate franceză și supranumit Abu Issen, Cherif Kouachi a făcut parte din „filiera Buttes-Chaumont”. Sub autoritatea unui „emir”, Farid Benyettou, această filieră permitea trimiterea de combatanți în Irak pentru a se alătura aripii irakiene a Al-Qaida care era condusă în perioada respectivă de Abu Mussab al-Zarqawi.
Reținut chiar înainte de a pleca spre Siria, apoi Irak, el a fost judecat în 2008 și condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare.
După doi ani, numele lui a fost citat într-un proiect de tentativă de evadare din închisoare a unui islamist, Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului islamic armat algerian (GIA), condamnat în 2002 la închisoare pe viață pentru că a comis un atentat într-o stație de metrou din Paris (stația Musée d’Orsay) în octombrie 1995 (30 de răniți).
Cherif Kouachi era suspectat că ar fi apropiat de o altă figură a islamului radical francez, Djamel Beghal, care a ispășit zece ani de închisoare pentru pregătire de atentate. Cherif Kouachi este suspectat de participare la antrenamente cu Djamel Beghal.
După ce a fost inculpat în acest caz, el a beneficiat totuși de neurmărire penală.
Cu capul ras și oval, cu barba rară în fotografia difuzată în noaptea de miercuri spre joi de poliție, Cherif Kouachi este cel mai probabil „înarmat și periculos”, la fel ca fratele său, Said, născut la 7 septembrie 1980, tot la Paris.
Acesta din urmă, tot de naționalitate franceză, apare în fotografie cu păr scurt negru și o barbă nu foarte deasă.
Cei doi frați sunt suspectați că ar fi comis atacul de la Charlie Hebdo, soldat cu 12 morți și 11 răniți miercuri. Cartea de identitate a unuia dintre bărbați a fost găsită într-o mașină abandonată după atac în nord-estul Parisului.
Presupusul complice al celor doi frați, care s-a predat poliției în nord-estul Franței, Mourad Hamyd, în vârstă de 18 ani, este cumnatul lui Cherif Kouachi. El este suspectat că i-a ajutat pe atacatori. Un martor ocular a menționat prezența unui al treilea complice în mașină în momentul în care agresorii au fugit.
El s-a predat poliției în orașul Charleville-Mézières „după ce a văzut că numele lui circulă pe rețelele de socializare”, a explicat o sursă apropiată dosarului pentru AFP.
Internauți care se prezintă drept colegii lui de clasă afirmaseră anterior pe Twitter că Mourad Hamyd era cu ei la cursuri în momentul atacului, folosind cuvântul cheie #MouradHamydInnocent.