Prima pagină » Știri externe » Cine este Giuseppe Conte, propus de partidele populiste pentru funcția de premier al Italiei

Cine este Giuseppe Conte, propus de partidele populiste pentru funcția de premier al Italiei

Cine este Giuseppe Conte, propus de partidele populiste pentru funcția de premier al Italiei
Formațiunile populiste Mișcarea Cinci Stele și Liga Nordului l-au propus, luni seară, pe Giuseppe Conte pentru postul de premier al Italiei

Mișcarea 5 Stele (M5S) și Liga Nordului (extremă-dreapta) negociază formarea unei alianțe guvernamentale în Italia, pentru a evita convocarea alegerilor parlamentare anticipate.

După întrevederea cu președintele țării, Sergio Mattarella, Luigi Di Maio, liderul formațiunii antisistem Mișcarea 5 Stele (populistă, eurosceptică), a anunțat că profesorul Giuseppe Conte este propunerea pentru postul de prim-ministru. „Giuseppe Conte va fi premierul unui guvern politic. Sunt foarte mândru de acest nume pentru că este sinteza Mișcării Cinci Stele. Nu va împovăra poporul italian. Dacă a fost votat? Făcea parte din echipa mea, l-au votat 11 milioane de italieni”, a afirmat Luigi di Maio. „Cred că astăzi putem spune că ne aflăm într-un moment istoric”, a precizat liderul formațiunii care s-a clasat pe primul loc în urma scrutinului parlamentar din Italia.

Decizia desemnării formale a premierului îi aparține președintelui Sergio Mattarella.

Recent, în contextul impasului politic, președintele Italiei, Sergio Mattarella, a anunțat că, în lipsa unei coaliții guvernamentale, intenționează să propună formarea unui guvern „neutru” care să conducă țara până în decembrie.

„Cine este Giuseppe Conte, premierul care vine de la periferie”, a titrat cotidianul Corriere della Sera, notând că politicianul în vârstă de 53 de ani este licențiat în Drept, în Italia, după care a participat la studii de specializare la Universitatea din Yale și la Universitatea din New York.

„Formațiunea Mișcarea Cinci Stele și partidul de extremă-dreapta Liga Nordului au criticat în mod repetat accederea la putere a tehnocraților care nu au fost votați de cetățeni. Dar, luni, cele două partide populiste l-au prezentat pe Giuseppe Conte, avocat și profesor universitar fără prea multă experiență politică, pentru postul de prim-ministru”, comentează cotidianul britanic Financial Times.

„Europa privește cu preocupare spre Italia”, a titrat site-ul german de știri Tagesschau.de.

Citește și