Potrivit unei biografii furnizate de Gazprom, Mikhail Putin s-a născut în anul 1967, a studiat medicina și a lucrat la Ministerul Sănătății din Rusia, pentru ca în perioada 2004-2007 să fie responsabil de direcția medicală a grupului Gazprom. Începând din 2008, Mikhail Putin este membru în Consiliul director al companiei de asigurări Sogaz, principalul furnizor de servicii de asigurări pentru grupul Gazprom, scrie Romania Actualități.
Agenția de presă rusă Interfax a dezvăluit că Mikhail Putin este fiul unui văr de-al lui Vladimir Putin. Zilele trecute, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a confirmat că este vorba de un membru al familiei președintelui Rusiei. „Din câte știu este o rudă îndepărtată a președintelui. Nu știu dacă au păstrat legătura”, a spus Peskov.
Gazprom a refuzat să precizeze însă care vor fi atribuțiile lui Mikhail Putin în noua sa poziție de vicepreședinte al Consiliului de Administrație. În acest moment, există un loc vacant în Consiliul de Administrație al Gazprom, după ce Alexander Kozlov, care era responsabil de logistică și achiziții, a decedat în luna decembrie 2017.
Informațiile cu privire la familia lui Putin sunt foarte puține. Liderul de la Kremlin își ține cele două fiice, Maria și Katerina, precum și nepoții departe de ochii opiniei publice și ai media.
Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus și Polonia, precum și gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia și Germania, via Marea Baltică.