Prima pagină » Știri externe » Cine este noul lider al partidului „En Marche!”, fondat de Emmanuel Macron

Cine este noul lider al partidului „En Marche!”, fondat de Emmanuel Macron

Cine este noul lider al partidului „En Marche!
Detalii pe Gândul.

Castaner, în vârstă de 51 de ani, ocupă în prezent funcțiile de secretar de stat pentru Relația cu Parlamentul și purtător de cuvânt al Guvernului francez.

Singurul candidat pentru această funcție, Christophe Castaner a fost ales lider de partid cu un mandat de trei ani de către un colegiu format din miniștri, comitetul executiv și alți 200 de delegați – care au reprezentat cei aproximativ 380.000 de membri ai LREM.

„Nu este un vis, nu este o ambiție, este o șansă, o onoare, este o datorie. Promit să nu fiu liderul unei mișcări, ci un organizator care facilitează și care va transmite vocile tuturor adepților noștri. Votul vostru nu îmi dă drepturi, doar responsabilități”, a spus Castaner.

Un grup format din 100 de membri ai La Republique En Marche! au publicat o scrisoare deschisă în care și-au anunțat demisia și au susținut că partidului îi lipsește democrația internă și a fost consumat de uneltiri politice, iar conducerea este plină de „dispreț și aroganță”.

De profesie avocat, Christophe Castaner a fost deputat socialist și s-a alăturat campaniei pro-europene din 2016 a centristului Emmanuel Macron pentru alegerile prezidențiale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers