Prima pagină » Știri externe » Cine este principalul câștigător de pe urma votului pentru Brexit

Cine este principalul câștigător de pe urma votului pentru Brexit

Cine este principalul câștigător de pe urma votului pentru Brexit
Indiferent de alegerea cetățenilor britanici, care sunt așteptați la urne, joi, pentru a vota dacă Marea Britanie va rămâne sau nu în Uniunea Europeană, industria pariurilor iese câștigătoare, notează The New York Times.

Cu doar o zi înainte de deschiderea urnelor, pariurile indicau peste 80% șanse ca Marea Britanie să rămănâ în UE. În acest fel, piața pariurilor a conferit o oarecare claritate în privința confuziei create în jurul votului pentru Brexit, spre deosebire de opțiunile manifestate în sfera politică, care arătau un electorat puternic divizat.

Indiferent de alegerea cetățenilor britanici, industria pariurilor iese câștigătoare, însă nu același lucru s-ar putea spune despre cei care intră în joc. Britanicii care pariază, de exemplu, pe 13,24 de dolari pentru rămânerea în UE, s-ar putea alege cu un profit de două lire, adică mai puțin de trei dolari.

Până săptămâna trecută, când un membru al Parlamentului, care își exprimase opțiunea pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, a fost omorât, un vot pentru părăsirea blocului comunitar părea favorabil, ceea ce a atras consecințe negative pe piața de capital.

În tot acest timp, cei care au pariat au rămas fermi pe poziții, având încredere că riscurile economice le vor surclasa pe cele de ordin politic în ochii votanților. Deși procentele au indicat, pentru ceva timp, 50-50, cei care au ales să parieze au înclinat balanța spre rămânerea în Uniunea Europeană.

„Pariurile sunt masive”, a declarat Mike Smithson, fondatorul și editorul site-ului PoliticalBetting.com, un corespondent al site-ului Bloomberg pentru cei care pariază în funcție de evenimentele politice. Acesta a caracterizat referendumul drept „cel mai important eveniment politic pentru pariori din toate timpurile”.

Numai marți și miercuri, votul pentru Brexit a atras pariuri în valoare de 4,4 milioane de dolari, dintre care cele mai multe prin intermediul tranzacțiilor online.

„Cred că o să rămânem, dar șansele de izbândă nu sunt categorice”, a mai spus Mike Smithson.

Wiliam Hill, cel mai mare bookmaker din Marea Britanie, anticipează că industria va colecta, de pe urma pariurilor depuse, peste 29 de milioane de dolari, și asta până ce va fi anunțat rezultatul final al votului.

 

 

 

Autor

Citește și