Cipru preia președinția UE, în plin marasm economic
Cipru, stat nevoit să ceară sprijinul financiar al Uniunii Europene și FMI pentru susținerea băncilor, preia duminică președinția Uniunii Europene cu dificila sarcină de a împiedica zona euro să intre în haos financiar, relatează AFP.
Reprezentanți ai Comisiei Europene, Fondului Monetar Internațional și ai Băncii Centrale Europene (BCE) sunt așteptați săptămâna viitoare în Cipru pentru a evalua situația sistemului bancar și al finanțelor publice.
Aceștia trebuie să determine necesarul financiar al Ciprului, membru al zonei euro din 2008, și reformele care trebuie aplicate în schimbul ajutorului.
Situația este complexă întrucât Cipru trebuie să organizeze negocierile referitoare la bugetul UE pentru anii următori, în timp ce se confruntă cu propriile probleme economice, a subliniat analistul Fiona Mullen.
„Ar fi jenant pentru orice țară să își asume președinția UE și în același timp să ceară bani partenerilor”, a notat Mullen.
În opinia sa, condițiile pentru ajutorul european ar trebui să fie draconic, întrucât guvernul a amânat să ia măsuri de echilibrarea finanțelor.
Statul cipriot trebuie deja să își majoreze veniturile cu 200 de milioane de euro, prin noi creșteri de impozite și economii, pentru a reduce deficitul bugetar de la 6,3% în 2011 la sub 3% în acest an.
Guvernul a anunțat că nu va modifica impozitul pe profit de 10%, nivel foarte scăzut pe ansambul UE, care îi permite să atragă investitorii străini.
Responsabilii europeni vor încerca în schimb să impună reducerea cheltuielilor publice, reformarea sistemului de indexare a salariilor și îmbunătățirea supravegherii băncilor cooperatiste, a arătat Mullen.
În paralel, președintele cipriot Demetris Christofias încearcă să obțină un împrumut din partea Rusiei sau Chinei, pentru a ușura conduțiile impuse de UE.
Pentru 2012, autoritățile de la Nicosia au primit deja din partea Rusiei un împrumut de 2,5 miliarde de euro.
Cipru, al cincilea stat din zona euro nevoit să ceară ajutor financiar internațional, este afectat de expunerea mare la Grecia. Mai multe bănci cipriote dețin portofolii mari de obligațiuni suverane elene, care au fost puternic devalorizate.
Ratingul suveran al Ciprului a fost retrogradat în categorie speculativă, nerecomandată investițiilor, de către cele trei mari agenții de rating, astfel că țara nu se mai poate finanța de pe piețele internaționale.
Analiștii estimează că necesarul de finanțare al Ciprului este de până la 10 miliarde de euro.
La nivel minim, ar fi nevoie de 2,3 miliarde de euro pentru recapitalizarea celor mai mari două bănci din țară, Cyprus Popular Bank și Bank of Cyprus.
Bank of Cyprus este prezentă în România sub brand propriu, iar Cyprus Popular Bank prin Marfin Bank.