Clădirea Consulatului României la New York, fără curent electric

Publicat: 31 10. 2012, 08:59
Actualizat: 29 07. 2014, 20:17

Clădirea care adăposteste sediile reprezentanțelor diplomatice ale României la New York nu avea curent electric marți, la 24 de ore de la trecerea uraganului Sandy, care a provocat inundații și pene de curent într-o bună parte din Manhattan, transmite corespondentul MEDIAFAX la New York.

„Nu am avut curent astăzi, este o situație dificilă, în special pentru personalul instituțiilor care este lipsit de utilitățile de bază, și pentru că nu putem comunica decât prin telefon” a declarat marți seara, pentru MEDIAFAX, ambasadorul României la ONU, Simona Miculescu.

Clădirea de 16 etaje, situată la numărul 200 pe Strada 38 East, este proprietatea României și adăpostește sediile Consulatului României la New York, Misiunii diplomatice a României la ONU, Institutului Cultural Român la New York, precum și reședințele funcționarilor acestor instituții și ale familiilor lor. Serviciile consulare cu publicul se desfășoară tot în această clădire.

Pana de curent care a afectat o zonă extinsă la sud de Strada 39 a fost cauzată de explozia unui transformator. Aceasta a condus și la oprirea alimentării cu apă curentă și, bineînțeles, la întreruperea funcționării liftului, clădirea neavând generator propriu.

Miculescu s-a arătat încrezătoare în revenirea la normal a situației în următoarele zile și a apreciat atitudinea exemplară a autorităților americane în informarea populației atât înainte, cât și după uragan.

Corespondență de la New York, Ilie Fugaru, ilie.fugaru@mediafax.ro