Prima pagină » Știri externe » Clipe de coșmar pentru o femeie ATACATĂ în același timp de un șarpe și un șoim. Reptila a căzut „din cer” direct pe ea

Clipe de coșmar pentru o femeie ATACATĂ în același timp de un șarpe și un șoim. Reptila a căzut „din cer” direct pe ea

Clipe de coșmar pentru o femeie ATACATĂ în același timp de un șarpe și un șoim. Reptila a căzut „din cer” direct pe ea
Sursa foto: Pixabay

O femeie din Texas a trăit clipe de coșmar în urma unui incident neobișnuit în care a fost atacată simultan de un șoim și un șarpe „căzut din cer”. Scena părea desprinsă din filmele de groază.

Peggy Jones, în vârstă de 64 de ani, se afla în curtea sa tundând gazonul în luna trecută, când un eveniment complet neobișnuit a transformat-o în protagonista unei scene de groază.

În timp ce se afla afară, un șarpe a căzut din cer și a aterizat pe ea. Înainte să poată reacționa, un șoim a venit în viteză asupra ei și a început să lupte pentru controlul asupra șarpelui.

”În timp ce încercam să arunc şarpele de pe braţul meu, el s-a înfăşurat în jurul acestuia”, a declarat ea pentru CBS News.

”Şarpele îmi ataca faţa, mi-a lovit ochelarii de câteva ori… eu scuturam braţul, el ataca şi continua să se ţină”, a povestit femeia.

Reptila s-a înfășurat rapid în jurul brațului femeii și a început să o atace în zona feței. În același timp, șoimul și-a înfipt ghearele adânc în brațul ei, încercând să-și recupereze prada.

”Apoi a apărut şoimul, la fel de brusc cum a apărut şarpele”, a spus Jones.

”şoimul a apucat şarpele care era înfăşurat în jurul braţului meu şi l-a tras ca şi cum voia să îl ducă. Şi când a făcut asta, mi-a smucit braţul în sus. Şoimul ducea braţul meu şi şarpele cu el”, a adăugat ea.

Scena părea desprinsă din filmele de groază. Soțul femeii a intervenit în cele din urmă și a reușit să elibereze brațul soției de strânsoarea șarpelui. Peggy Jones a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale urgente.  Femeia s-a ales cu tăieturi și răni atât pe braț, cât și pe față.

Pentru Peggy Jones, care trăiește într-o zonă rurală și este obișnuită cu întâlnirea cu animale sălbatice, însă acest incident a fost unul extrem de traumatizant. Ea a mărturisit că a crezut că viața ei este în pericol și că de atunci își găsește cu dificultate liniștea în timpul somnului. Imaginile cu cele două animale sălbatice care au atacat-o îi revin constant în minte, potrivit BBC.

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând din mai 2021 face parte din echipa ... vezi toate articolele