CNBC: Alegerile din Grecia ar putea arunca din nou țara în dezordine
Alegerile din Grecia ar putea arunca din nou țara în dezordine, agitând investitorii care credeau că acordul de restructurare a datoriilor și de evitare a intrării în default a țării a marcat sfârșitul unui capital major al crizei datoriilor din zona euro, relatează CNBC.
Guvernul actual al Greciei s-a angajat la măsuri dure de austeritate în schimbul celui de-al doilea program de sprijin din partea UE și FMI, în timp ce restructurarea datoriilor către creditorii privați a provocat acestora pierderi semnificative.
Analiștii se așteaptă ca guvernul rezultat în urma alegerilor să onoreze aceste angajamente, dar să încerce probabil renegocierea unora dintre prevederile acordului cu instituțiile internaționale, pentru a liniști alegătorii nemulțumiți de reducerea salariilor și pensiilor.
„O parte a problemei este că guvernul elen pare că rămâne rapid fără bani. Potrivit FMI, guvernul are din nou datorii către furnizori, astfel că necesitatea aplicării măsurilor de austeritate, pentru a primi fonduri prin programul internațional, este acută”, se arată într-o notă a băncii elvețiene UBS.
Noul guvern trebuie să aplice rapid măsurile de austeritate, în decurs de o lună de la alegeri, pentru a evita agitația din piețe, ceea ce pare improbabil având în vedere promisiunile electorale ale partidelor, potrivit analiștilor băncii.
Noul Executiv are o sarcină descurajatoare, să reducă imediat cheltuielile bugetare cu peste trei miliarde de euro și să pregătească economii suplimentare de 12 miliarde de euro pentru 2013-2014, în conformitate cu acordul de salvare, pentru a coborî datoria publică la circa 117% din PIB până în 2020.
Potrivit ultimelor sondaje de opinie, popularitatea celor mai mari partide din Grecia, Noua Democrație și PASOK este în scădere.
„Alegerile din Grecia vor avea ca rezultat formarea unui guvern care, cel puțin pe hârtie, va fi dedicat termenilor acordului de salvare. Dar cu economia în cădere liberă și cu datoria publică la un nivel nesustenabil, criza din Grecia este departe de a se fi încheiat”, consideră analiștii Capital Economics.
Apelurile recente ale unor lideri europeni pentru un accent mai mare pe creșterea economică și nu doar pe austeritate ar putea ajuta noul guvern elen să ceară schimbări ale termenilor acordului de salvare, potrivit Capital Economics.