CNN: Donald Trump readuce în discuție „teoria omului nebun”

Publicat: 07 01. 2020, 15:10

În contextul unei încercări extreme de a readuce în discuție „teoria omului nebun” al relațiilor internaționale, cea mai recentă amenințare a președintelui Donald Trump ar putea părea logică: În timp ce regimul iranian plănuiește cum să se răzbune după asasinarea generalului Qasem Soleimani, președintelui american i se potrivește o reacție mai puțin așteptată. În plus, suporterii lui adoră o persoană care încalcă regulile. 

Dar, după cum este cazul cu cele mai multe proclamații pripite ale lui Trump, amenințările lui satisfac scopuri politice pe termen scurt și par că se contrazic cu interesele pe termen lung ale Statelor Unite, arată CNN.

Timp de 40 de ani, regimul din Iran și-a „ancorat” legitimitatea bazându-se pe teoria că se confruntă cu o amenințare existențială din partea SUA. Donald Trump a contribuit substanțial la justificarea acestei idei după ce a jurat că va distruge comori antice ale civilizației persane. 

Pentru restul lumii, precum și pentru criticii de pe teritoriul american, retorica președintelui este respingătoare. Până și Secretarul Apărării din SUA s-a distanțat de amenințarea liderului de la Casa Albă. În plus, președintele și-ar putea schimba părerea imediat ce află că orice atac asupra obiectivelor culturale ar însemna acuzații de crime de război pentru el și pentru soldații americani. 

SUA a încercat, în general, să salveze civilizația în loc să o distrugă, precum talibanii sau ISIS. Dar, insistențele președintelui american că va ataca locuri importante ale patrimoniului cultural iranian reprezintă doar un semn în plus că SUA a devenit una dintre cele mai derutante forțe ale lumii, într-o ordine mondială deja vulnerabilă.

„Teoria omului nebun” este o teorie politică asociată deseori cu politica externă aleasă de președintele american Richard Nixon. Fostul lider al SUA, alături de administrația sa, a încercat să îi convingă pe liderii ostili ai Blocului Comunist că este irațional și nestatornic. Potrivit acestei teorii, acei lideri ar fi evitat mai apoi să provoace Statele Unite, temându-se de un răspuns imprevizibil din partea națiunii.