CNN: Rusia are suficiente trupe la granița cu Ucraina pentru a porni un război fulger de 7-10 zile
Forțele rusești amplasate de-a lungul graniței cu Ucraina au capacitatea să efectueze „o invazie rapidă și imediată”. Acest lucru implică inclusiv construirea unor linii de aprovizionare – cum ar fi unități medicale și alimentare cu combustibil -, necesare unui război de lungă durată, în cazul în care Moscova ar alege să invadeze țara vecină.
Numărul actual de echipamente aflate la granița dintre Ucraina și Rusia ar fi suficient pentru un război cu o durată între șapte și 10 zile, notează CNN.
Congresmanul american Mike Quigley, membru în comisia pentru Intelligence a Camerei Reprezentanţilor, a spus că Rusia poate invada „când doreşte” şi că trupele ruseşti poziționate la frontiera ucraineană sunt echivalentul declanşării „unui blitzkrieg din zilele noastre”.
Un alt înalt oficial al administrației a declarat pentru CNN că SUA „au văzut alte trupe rusești masate în regiunea de graniță în ultimele zile”, dar sursa a refuzat să spună despre câte trupe este vorba.
Încă nu este clar dacă președintele rus Vladimir Putin intenționează să invadeze sau dacă baza militară este doar un joc care ar facilita negocieri favorabile cu Occidentul, au spus oficialii. Dar aparenta pregătire militară a pornit alarma în rândul oficialilor occidentali, care spun că Rusia se poziționează pentru a putea lansa un atac cu un preaviz foarte scurt.
„Nu știm dacă președintele Putin a luat decizia de a invada. Știm că își arată capacitatea de atac într-un timp scurt”, a declarat secretarul de stat al SUA Antony Blinken reporterilor din Letonia. „Trebuie să ne pregătim pentru toate situațiile”.
Un înalt oficial al serviciilor secrete occidentale a spus, în mod similar, că Rusia încearcă să „pregătească terenul pentru a fi pregătită să desfășoare o operațiune la scară destul de mare” în Ucraina, într-un efort de a constrânge Kievul să nu se îndrepte spre zona vest-europeană și a NATO.
Rusia a negat în ultimele zile că are vreun plan de a ataca Ucraina, dar a cerut și garanții de securitate din partea Occidentului, cum ar fi promisiunea că nu va permite Ucrainei să adere la NATO.
„Așadar, dacă NATO încă refuză să discute această temă sau despre garanțiile sau ideile prezentate de președintele Rusiei, Vladimir Putin, bineînțeles că vom lua măsuri pentru a ne asigura că securitatea, suveranitatea și integritatea noastră teritorială nu depind de nimeni altcineva”, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
SUA încă deliberează ce fel de consilier militar să trimită în Ucraina
Ucraina va lansa noi ambarcațiuni militare de patrulare, trimise de SUA, în zilele următoare, pentru a-și consolida misiunile în Marea Neagră, potrivit unor surse familiarizate cu problema. SUA intenționează să trimită mai multe arme antitanc, cum ar fi rachetele Javelin, dar deocamdată s-a renunțat la furnizarea în Ucraina a unor rachete precum Stingers, pe care Rusia le-ar considera provocatoare, au spus surse.
SUA și aliații săi din Europa și NATO au avertizat Rusia cu privire la sancțiuni economice severe în cazul în care aceasta va invada Ucraina.
Însă oficialii occidentali nu vor să se lase atrași într-un conflict militar direct cu Rusia, a spus înalt oficialul serviciilor secrete occidentale.
Oficialii occidentali au făcut presiuni pentru o soluție diplomatică care speră că va detensiona relațiile cu Rusia – în special, punerea în aplicare a acordului de pace de la Minsk, un protocol semnat de Ucraina și Rusia în 2015.
Criticii au spus că acordurile de la Minsk sunt disproporționat de avantajoase pentru Moscova. Dar SUA au presat Kievul și Moscova să pună în aplicare aceste protocoale, care implică inclusiv modificări constituționale în Ucraina și care ar da autonomie orașului Donețk. Orașul a fost un câmp de luptă între forțele ucrainene și pro-ruse timp de mai bine de șapte ani.