Prima pagină » Știri externe » Coaliția condusă de către Angela Merkel, divizată în privința modului de gestionare a imigranților

Coaliția condusă de către Angela Merkel, divizată în privința modului de gestionare a imigranților

Coaliția condusă de către Angela Merkel, divizată în privința modului de gestionare a imigranților
Coaliția condusă de către Angela Merkel este divizată cu privire la modul de gestionarre a afluxului de azilanți, după ce Uniunea Creștin-Socială (CSU) a denunțat "decizia greșită" a cancelarului de a primi mii de azilanți blocați în Ungaria, relatează DPA în pagina electronică.

Germania și Austria au convenit sâmbătă să accepte refugiați împiedicați de Ungaria să-și continue drumul către vestul Europei, citând reglementări UE care obligă azilanții să depună cereri în primul stat de pe teritoriul UE în care intră.

Uniunea Creștin-Socială (CSU), formațiunea soră din Bavaria a Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a lui Merkel, a îndemnat-o pe aceasta să le spună clar celorlalte state membre UE că este necesar să împartă povara.

„Nu putem, ca republică federală, să acceptăm pe termen lung toți refugiații, când există alte 28 de națiuni membre (în UE)”, a declarat liderul CSU Horst Seehofer, avertizând că afluxul poate eroda susținera publică față de politicile liberale ale Guvernului în domeniul azilului.

„Nicio societate nu poate suporta așa ceva”, a subliniat Seehofer.

Germania așteaptă 800.000 de solicitanți de azil anul acesta, mai mulți decât orice alt stat membru UE. Creșterea dramatică a sosirilor a afectat autoritățile locale, care cer fonduri suplimentare de la Berlin, după ce Guvernul a anunțat că îi va primi pe toți sirienii care fug din calea războiului din țara lor.

Peste 15.500 de imigranți, în principal refugiați din Siria, au sosit la Munchen, din Austria, începând de sâmbătă și până duminică, a declarat un oficial de rang înalt. Aklți 2.200 erau așteptați să ajungă în noaptea de duminică spre luni.

Austria a anunțat duminică faptul că va anula treptat măsurile de urgență care le-au permis miilor de refugiați să intre pe teritoriul său și să-și continue drumul către Germania. Măsuri umanitare au fost convenite cu Merkel sâmbătă, pentru a atenua criza.

Cancelarul Werner Faymann a anunțat că vor fi introduse controale la frontiera cu Ungaria. El nu a precizat când vor începe aceste controale.

Guvernul german urma să anunțe un pachet în valoare de cinci miliarde de euro, pentru a ajuta autoritățile locale să facă față afluxului. Guvernul vrea, de asemenea, să eficientizeze sistemul azilului prin reducerea perioadei de așteptare a aprobării sau respingerii cererilor.

Europa este împărțită, la rândul ei, în privința modului în care să gestioneze cea mai gravă criză a refugiaților de la sfârșitul celui de-al Doilea Răazboi Mondial.

Germania, Austria și Suedia s-au confruntat cu opoziția Ungariei și altor state UE din Est față introducerea unui sistem de cote în vederea distribuirii refugiaților.

Până la 10.000 de oameni urmau să ia aproximativ 40 de trenuri către Germania, duminică, a anunțat compania feroviară austriacă OeBB. Peste 13.000 au făcut acest drum cu trenul sau autobuzul începând de sâmbără, a precizat ea.

După ce au coborât din trenuri la Munchen și Frankfurt, imigranții au fost trimiși în centre de refugiați din întreaga Germanie.

Operatorii feroviari din Austria și Germania și-au suplimentat capacitățile, pentru a face față afluxului dinspre orașul austriac Nickelsdorf, situat în apropiere de frontiera cu Ungaria, unde imigranții au urcat în trenuri către orașe ca Viena și mai departe către Germania.

Papa Francisc a îndemnat fiecare biserică, parohie și mănăstire din Europa să găzduiască câte o familie de refugiați, alăturându-se, duminică, vocilor care îndeamnă la o primirea imigranților.

„Fiecare parohie, comunitate religioasă, fiecare mănăstire, fiecare loc de pelerinaj din Europa ar trebui să primească o familie, începând cu dioceza Romei”, a declarat Papa.

Refugiații, dintre care mulți sunt bolnavi și extenuați de lungul drum anevoios pe care l-au făcut din țările lor devastate de războaie, au fost întâmpinați, adesea, de către germani și austrieci, cu aplauze și urale de bun venit, dar și cu mâncare, cadouri și medicamente.

Autoritățile austriece au anunțat că 15.000 de imigranți au trecut frontiera din Ungaria în Austria în acest weekend.

Concomitent, aproximativ 1.000 de imigranți nou-sosiți au ridicat duminică o tabără în afara Budapestei și nu era clar dacă aveau să primească permisiunea să plece și să obțină transport către Austria. Alte câteva sute de persoane plecaseră pe jos către frontieră.

Mulți dintre acești oameni au trecut în Ungaria din Serbia. Poliția ungară a anunțat că 744 de imigranți, inclusiv 169 de copii, au fost numărați sâmbătă, în comparație cu cei 1.500-3.000 care ajungeau zilnic, în săptămânile anterioare.

Citește și