Coliziune între două trenuri în Egipt. Cel puţin 32 de persoane au murit – FOTO&VIDEO

Publicat: 26 03. 2021, 15:29
Actualizat: 26 03. 2021, 15:29

Un accident feroviar cumplit a avut loc vineri în Egipt. Cel puţin 32 de persoane au murit după ce două trenuri au intrat în coliziune, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de postul Sky News.

Accidentul feroviar a avut loc în apropierea oraşului Sohag, la circa 500 de kilometri sud de Cairo.

Bilanţul preliminar este de 32 de morţi şi 60 de răniţi, conform unor oficiali din cadrul serviciilor de intervenţie.

Zeci de ambulanţe au fost trimise la locul accidentului feroviar.

Două avioane militare s-au ciocnit în Taiwan. Un pilot a murit, iar altul este dispărut

Două avioane de vânătoare au intrat în coliziune în aer și s-au prăbuşit, au anunțat Forţele Aeriene din Taiwan. Un pilot a fost găsit, dar a decedat, iar altul este dat dispărut, informează agenţia de presă Reuters.

Forţele Aeriene din Taiwan au anunţat luni că două avioane de vânătoare F-5S, fiecare având la bord câte un sigur pilot, s-au prăbuşit în mare, după o aparentă coliziune.

Un pilot a fost găsit, dar a decedat în timp ce era transportat spre spital, iar altul este dat dispărut, a declarat Huang Chih-Wei, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene din Taiwan.

Accidentul a avut loc în cursul unei misiuni de antrenament şi intervine în contextul tensiunilor dintre Taiwan şi Administraţia de la Beijing. Forţele Aeriene chineze sunt supuse unor presiuni intense, având aproape zilnic misiuni de interceptare a avioanelor militare chineze care se apropie de Taiwan.