COLONEL FSB, condamnat la 18 ani de închisoare pentru ÎNALTĂ TRĂDARE în favoarea SUA
Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat miercuri la 18 ani de închisoare pe un fost colonel al FSB (Serviciul Federal de Securitate), pentru înaltă trădare în favoarea Statelor Unite, relatează AFP.
Ofițerul Valeri Mihailov a fost găsit vinovat de faptul că a transmis informații considerate secrete de stat unui agent CIA, cu care a intrat în contact în capitala rusă. Natura acestor informații nu a fost dezvăluită.
Tribunalul a hotărât pentru acesta și o amendă de 500.000 de ruble (12.000 de euro), confiscarea bunurilor sale, precum și degradarea lui și retragerea tuturor medaliilor pe care acesta le-a primit în decursul timpului.
Acuzarea ceruse 13 ani și patru luni de detenție.
Această condamnare este cea de a doua pronunțată într-o săptămână pentru spionaj sau trădare în favoarea Statelor Unite.
Un colonel în rezervă al armatei ruse a fost condamnat, pe 31 mai, la 12 ani de închisoare pentru că a transmis unui agent de informații american mii de hărți topografice secrete.
Condamnările pentru spionaj sau trădare s-au multiplicat în Rusia, în ultimii ani.
La mijlocul lunii mai, un tribunal rus a condamnat la opt ani de închisoare un angajat al unei companii producătoare de armament, el fiind găsit vinovat de spionaj în favoarea unor agenți străini, care nu au fost menționați.
În februarie, un inginer din cadrul sectorului spațial rus a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru că a vândut CIA informații secrete privind rachetele strategice ruse de ultimă generație.