Colonel rus în rezervă, condamnat la 12 ani de închisoare, după ce a transmis hărți secrete unui agent de informații care colabora cu SUA

Publicat: 01 06. 2012, 11:33
Actualizat: 08 06. 2012, 13:56

 

 Un tribunal rus a condamnat la 12 ani de detenție pentru spionaj un colonel în rezervă, după ce acesta a transmis hărți secrete unui agent de informații care colabora cu Statele Unite, a anunțat joi agenția Interfax, relatează AFP.

Vladimir Lazar „a fost găsit vinovat de înaltă trădare sub formă de spionaj, și a fost condamnat la 12 ani de închisoare într-un penitenciar cu regim sever de detenție, iar rangul militar i-a fost retras”, conform FSB.

Anchetatorii au stabilit că în decembrie 2008, la Moscova, Lazar a cumpărat un număr mare de copii ale unor hărți topografice care conțineau „informații secrete de stat”, și le-a transmis unui agent de informații militare americane, Aleksandr Lesment, a adăugat aceeași sursă.

Cazul a ajuns în atenția publică în aprilie, atunci când Parchetul general rus a semnalat că Lazar a fost inculpat pentru spionaj. Parchetul nu a precizat în acel moment data arestării acestuia.

Vladimir Lazar avea acees la informații secrete atunci când făcea parte din armată, între 1975 și 2003, ulterior el lucrând pentru o companie topografică, potrivit Parchetului.

Parchetul a precizat că el a fost acuzat că a cumpărat de la un colecționar de discuri peste 7.000 de hărți ale teritoriului rus, că le-a copiat, după care le-a transmis unui vechi coleg de clasă, Aleksandr Lesmet, care trăiește în Estonia și colaborează cu Departamentul Apărării american.

Acest caz are loc după aproximativ trei luni de la condamnarea unui inginer din sectorul spațial rus la 13 ani de închisoare pentru că a transmis către CIA informații secrete privind rachetele strategice.

La mijlocul lunii mai, un tribunal rus a condamnat de asemenea la opt ani de închisoare un angajat al unei companii producătoare de armament pentru spionaj în favoarea unor agenți străini, fără a preciza care.