Comandant al Gardienilor Revoluției din Iran și militari sirieni, uciși în BOMBARDAMENTE atribuite Statelor Unite și Israelului
This browser does not support the video element.
Autoritățile siriene au raportat, marți, raiduri aeriene efectuate de Statele Unite în provincia Deir Al-Zor, precizând că au fost uciși cel puțin șapte militari și un civil, iar, conform unor surse, printre victimele bombardamentelor, la care ar fi participat și Israelul, se numără un comandant al Gardienilor Revoluției din Iran.
Raidurile aeriene, efectuate în cursul nopții, au vizat obiective din provincia Deir Al-Zor, situată în estul Siriei. Autoritățile militare siriene au raportat, conform agenției Reuters, moartea a șapte militari și a unui civil, precum și rănirea a 19 militari și a 13 civili.
”Forțele americane de ocupație au lansat o agresiune aeriană, folosind avioane de vânătoare și drone, vizând localități și obiective militare din provincia Deir Al-Zor”, a declarat, sub protecția anonimatului, un oficial militar sirian, citat de agenția oficială SANA.
Surse citate de presa de la Teheran au anunțat că a fost ucis un comandant din cadrul Gardienilor Revoluției din Iran.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a raportat moartea unui inginer detașat în Siria.
Mai mulți oficiali militari israelieni au anunțat că bombardamentele au fost efectuate de avioane militare israeliene, vizând poziții ale Gardienilor Revoluției din Iran situate în estul Siriei.
Organizația Observator Sirian pentru Drepturile Omului (ODSO) a anunțat că au fost ucise cel puțin 15 persoane în bombardamentele care au vizat poziții militare din zonele Mayadin, Al-Bukamal și Al-Abbas, în provincia Deir Az-Zor.
Nici Statele Unite, nici Israelul nu au confirmat oficial, dar nici nu au infirmat efectuarea de raiduri aeriene în estul Siriei.
Statele Unite au baze militare în estul Siriei în cadrul coaliției internaționale de combatere a rețelei teroriste Stat Islamic. Israelul efectuează frecvent bombardamente în Siria, vizând baze militare iraniene și transporturi de armament destinate grupului șiit Hezbollah. În februarie, Statele Unite au bombardat obiective din Irak și Siria, inclusiv baze ale Gardienilor Revoluției din Iran, ca ripostă la atacuri ale grupurilor islamiste pro-iraniene.
Citește și: