Comandantul Armatei Franței a demisionat după ce s-a certat cu Macron: „Nu o să permit să fiu f… așa”

Publicat: 19 07. 2017, 12:45

Într-un comunicat emis de generalul francez, acesta afirmă că nu mai poate garanta robustețea forțelor armate în condițiile constrângerilor financiare propuse.

„În circumstanțele actuale mă văd incapabil să garantez robustețea forțelor de apărare pe care le consider necesare pentru asigurarea protecției Franței și poporului francez”, afirmă de Villiers.

Drept rezultatul, generalul a anunțat că a prezentat demisia sa președintelui Macron care a acceptat-o.

„Dacă șeful Statului Major și președintele sunt pe poziții opuse într-o privință, șeful Statului Major este cel care pleacă”, a declarat Macron, care în calitate de președinte este și comandantul suprem al forțelor armate franceze.

Cearta dintre cei doi a survenit după ce Macron a anunțat că va reduce bugetul Armatei cu 850 de milioane de euro. Generalul Villiers ar fi izbucnit furios în fața comisiei parlamentare de apărare. „Nu voi permite să fiu f… așa”, ar fi spus generalul, conform L’Express.