Comentariu Forbes despre planul Germaniei pentru Grecia: „Războaiele au pornit și din mai puțin de atât”
„Războaie au pornit și din mai puțin de atât” este titlul unui comentariu publicat de Forbes, sub semnătura lui Tim Worstall, în care este analizat documentul prin care Germania a prezentat un plan pentru Grecia.
Documentul prin care ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble, sugerează ieșirea temporară a Greciei din zona euro a fost publicat. Informația apărută sâmbătă în publicația germană Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS) a fost infirmată în aceeași zi de Theodoros Mihopoulos, șeful de Cabinet al premierului grec Alexis Tsipras, printr-un mesaj postat pe Twitter.
Vă prezentăm comentariul în traducere, în cele ce urmează.
Este foarte dificil, într-adevăr, să proiectezi planuri pentru Grecia, care sunt de fapt mai rele decât cel pe care Uniunea Europeană încearcă să îl impună acestei țări ignorante.
Decenii de sărăcie forțată cu scopul de a menține o monedă (și, eventual, chiar o comandă politică) pe care țara nu le va agrea niciodată nu ar trebui niciodată să fie permise.
Toată lumea, de la Milton Friedman la Paul Krugman, țipă că problema este euro și cât timp va rămâne așa, va fi o problemă.
Cu toate acestea, uimitor, Ministerul de Finanțe german pare să fi reușit să vină cu un plan care este chiar mai rău. El sugerează că Uniunea Europeană ar trebui să conducă, în mod direct, economia Greciei.
Răsturnarea guvernului ales de un stat suveran, transformarea țării într-o simplă provincie condusă de tehnocrații de la Bruxelles. Dacă ei cred că populația din Atena strigând despre crime de război ale naziștilor este puțin nepoliticoasă în prezent, atunci ei vor avea parte de o serie de invective din partea grecilor dacă vor veni cu acest plan.
Și din păcate nu am, de fapt, de-a face cu asta: ei chiar sugerează că Bruxelles-ul să preia conducerea economiei grecești.
Autorul citează telegraph.co.uk:
” Guvernul german a făcut pregătiri pentru a negocia o ieșire temporară a Greciei din zona euro pentru cinci ani, oferind Greciei un ajutor umanitar în perioada de tranziție.
Un plan revoluționar elaborat de Ministerul de Finanțe din Berlin, cu sprijinului Angelei Merkel, prevede două opțiuni dure pentru Grecia: fie guvernul prezintă măsuri drastice, cum ar fi plasarea a 50 de miliarde de euro din veniturile sale într-un fond pentru a achita datoriile, iar Bruxelles-ul preia conducerea administrației publice, fie este de acord cu o soluție de tip „time-out”, în cazul în care ar fi exclusă din zona euro”.
O absență de cinci ani din zona euro nu este necesară: ar fi de ajuns 5 minute. Un euro în Grecia va valora aproximativ 70% din celelalte monede euro. Și se rezolvă problema: cel puțin până când guvernul grec reușește să distrugă lucrurile din nou, în altă generație.
Dar este, de asemenea, incredibil de greu de crezut că Ministerul german de finanțe ( și a trebuit să fie cel german, nu-i așa, având în vedere istoria anilor ’40) a sugerat serios acest lucru:
„Documentul german, pe care Schaeuble l-a prezentat în cadrul reuniunii, a solicitat ca Atena să transfere active de stat în valoare de 50 miliarde de euro într-un fond pentru a-și plăti datoria, sau de a ieși pentru cinci ani din zona euro, perioadă în care o parte din datoria ei ar fi anulată”, potrivit reuters.com.
Autorul comentariului prezintă încă o sursă media care face referire la planul propus de Germania pentru Grecia:
” Propunerile din documentul german includ transferul unor active de 50 miliarde de euro într-un > pentru privatizare și supraveghere din partea Comisiei Europene a administrației publice din Grecia.
Un oficial din Eurogrup a indicat că documentul arată opinia ministerul finanțelor de la Berlin”, potrivit FT.com.
A citit cineva istorie în aceste zile? La mijlocul secolului al 19-lea Grecia a avut probleme cu regele Otto, ai cărui regenți bavarezi și miniștri au fost mai degrabă urâți de grecii pe care i-au condus. Și da, a existat o incapacitate de plată a datoriei externe și apoi diferite națiuni străine au blocat portul Pireu cerând plata datoriilor…
Portul Pireu fiind, desigur, unul dintre acele active pe care Grecia le-ar angaja în „fondul extern” de 50 miliarde de euro. Apropo, ocupația din secolul al 19-lea a portului nu a funcționat de fapt, datoria nu a fost rambursată: a fost doar un alt default (incapacitate de plată).
Cred că putem concluziona că Ministerul de Finanțe german nu a prins încă înțelesul acestui fapt din studiul istoriei. Scopul de a face acest studiu a fost ca lucruri care au fost făcute și nu au funcționat să nu mai fie repetate. Pare că ceea ce se întâmplă azi este mai degrabă că se iau eșecurile din trecut drept planuri pentru a strica lucrurile astăzi.
Este de obicei o eroare să acuzi germanii de o lipsă de seriozitate, dar eu sper că acest plan este doar umor negru, mai degrabă decât o propunere politică reală. Transformarea Greciei într-o provincie a Bruxelles-ului? Ha, ha. Acum, putem deveni adulți și să fim serioși pentru o clipă?