Comisarul european pe sănătate: „Fiecare stat membru UE are datoria să implementeze dreptul la sănătate și, mai ales, SĂ GARANTEZE drepturile copiilor.”

Publicat: 26 03. 2019, 12:47
Actualizat: 12 04. 2019, 13:23

„Trebuie să transmitem aceste mesaje societăților noastre, mai ales copiilor noștri. Nu putem permite acestor produse noi să ocolească metodele privind controlul tutunului, precum zonele în care nu se fumează sau interzicerea reclamelor și sponsorizărilor din partea companiilor de tutun. Aici, FCTC ne va ghida înainte. UE a promovat multilateralismul bazat pe valori democratice și drepturile omului. Respectul pentru statul de drept este ceea ce suntem. Cred că este important să subliniem aceste principii nenegociabile și valori emise în tratatele europene care sunt fundația pe care construim societățile noastre”, a spus Vytenis Andriukaitis, marți, în cadrul Forumului Global „Drepturile Omului și o Lume fără Tutun”, găzduit de Palatul de la Cotroceni.

Cadrul de Lucru al Convenției de Control al Tutunului (FCTC), sub egida Organizației Mondiale a Sănătății, reglementează politicile de prevenire și combatere a consumului de tutun, fie că este sub forma țigărilor rulate sau a celor electronice.

Andriukaitis avertizează asupra produselor pe bază de încălzire a nicotinei lichide din cauza atractivității lor și promovarea companiilor care le produc, dar mai ales din cauza tendinței copiilor și tinerilor să consume astfel de produse cu risc asupra sănătății umane.

Oficialul străin a continuat spunând că fiecare stat membru UE are datoria să implementeze dreptul la sănătate și mai ales să garanteze drepturile copiilor.

„Tratatul UE prevede că nivelul înalt de apărare a sănătății trebuie implementat în toate statele membre. În realitate, Carta drepturilor fundamentale stipulează că fiecare european are dreptul la îngrijire medicală preventivă, dar aceste drepturi nu se aplică de la sine. UE, statele membre și toți europenii trebuie le să promoveze, mențină și întărească. Implementarea FCTC ne va ajuta să îndeplinim implementarea mai largă a drepturilor omului. Aceasta este cu precădere valabilă când vine vorba de drepturile copiilor. Fiecare stat membru trebuie să implementeze Convenția drepturilor copilului, care este obligatorie din punct de vedere legal. Nu este opțională”, a mai declarat Vytenis Andriukaitis.