Comisia Europeană a prezentat progresele statelor care trebuie să adere la zona euro /Care este situația ROMÂNIEI

Publicat: 26 06. 2024, 15:07

România nu îndeplinește criteriile pentru admiterea în zona euro, deși are obligația legală de a deveni membră a uniunii monetare europene, arată un raport de evaluare al Comisiei Europene.

”Comisia Europeană a publicat raportul de convergență în care furnizează o evaluare a progreselor făcute de statele din afara zonei euro în sensul adoptării monedei europene. Raportul vizează șase state din afara zonei euro care au angajamente legale de a adopta moneda euro: Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Suedia. (…) Raportul concluzionează că statele membre UE acoperite de acest raport prezintă rezultate mixte în materie de convergență nominală. Niciunul dintre aceste state membre nu îndeplinește toate criteriile pentru a adera la zona euro. Bulgaria este singura țară care îndeplinește în prezent toate criteriile, cu excepția unuia, și în care legislația națională poate fi considerată a fi compatibilă cu reglementările Uniunii Economice și Monetare”, anunță Comisia Europeană.

Raportul de convergență prezintă criteriile îndeplinite de fiecare țară:

– stabilitatea prețurilor: criteriu îndeplinit de Suedia;
– finanțe publice – criteriu îndeplinit de Bulgaria și Suedia, iar Cehia urmează să îl îndeplinească;
– rata dobânzilor pe termen lung: criteriu îndeplinit de Bulgaria, Cehia și Suedia;
– rata de schimb: criteriu îndeplinit de Bulgaria.

”Raportul de convergență arată că șase state din afara zonei euro au făcut progrese spre îndeplinirea criteriilor de aderare, chiar dacă în prezent niciunul nu îndeplinește total aceste criterii. Vestea bună este că susținerea pentru euro este în creștere. Cei mai mulți cetățeni din aceste state membre sunt favorabili acum aderării țării lor la moneda unică: o dovadă că, în aceste vremuri incerte, euro rămâne o ancoră de stabilitate”, afirmă Paolo Gentiloni, comisarul european al Economiei.

Foto: Profimedia

Citește și:

Mark RUTTE este viitorul SECRETAR GENERAL al NATO / Când începe mandatul premierului olandez

Măcelăriți în Congo de gruparea paramilitară M23, MERCENARII români au decis să rupă tăcerea. „Soldații congolezi sunt drogați, bețivi și fricoși!”