Prima pagină » Știri externe » Comisia Europeană ar putea ancheta din nou Microsoft pentru că ar fi indus UE în eroare. „Regretăm că această eroare a avut loc și ne cerem scuze”

Comisia Europeană ar putea ancheta din nou Microsoft pentru că ar fi indus UE în eroare. „Regretăm că această eroare a avut loc și ne cerem scuze”

Comisia Europeană ar putea ancheta din nou Microsoft pentru că ar fi indus UE în eroare.
Grupul Microsoft ar putea fi din nou anchetat de Comisia Europeană (CE), ca urmare a unor sesizări că nu oferă consumatorilor posibilitatea de a alege browser-ul de internet, așa cum prevedea un acord încheiat cu autoritățile de reglementare europene în 2009, potrivit Bloomberg.

Grupul Microsoft ar putea fi din nou anchetat de Comisia Europeană (CE), ca urmare a unor sesizări că nu oferă consumatorilor posibilitatea de a alege browser-ul de internet, așa cum prevedea un acord încheiat cu autoritățile de reglementare europene în 2009, potrivit Bloomberg.

Grupul american Microsoft și-a cerut scuze și a precizat că o „eroare tehnică” a împiedicat livrarea către 28 de milioane de PC-uri a unui soft care asigura opțiunea convenită cu executivul comunitar. Acordul cu UE prevede afișarea unei ferestre care să ofere posibilitatea alegerii browserului la calculatoarele din Europa cu sistem de operare Windows și browser Internet Explorer prestabilit.

„Nu ne-am îndeplinit corespunzător datoria de a remedia această problemă. Vom lua măsuri imediate pentru a remedia. Regretăm că această eroare a avut loc și ne cerem scuze”, se arată într-un comunicat Microsoft.

Comisarul european pentru concurență, Joaquin Almunia, a declarat că autoritățile de reglementare au primit plângeri că Microsoft ar fi indus în eroare UE în privința asigurării opțiunii de alegere a browser-ului.

Microsoft a primit amenzi de 1,68 miliarde de euro de la UE în anchete antitrust vechi de un deceniu. Grupul a acceptat într-o înțelegere din 2009 să ofere acces și browser-elor concurenților.

„Am avut încredere că informările grupului erau corecte. Se pare că nu a fost cazul, așa că am luat imediat măsuri”, a spus Almunia.

Microsoft poate încasa o amendă de până la 10% din venitul anual pentru încălcarea termenilor acordului. În anul fiscal 2011, încheiat la jumătatea anului trecut, Microsoft a avut venituri record de aproape 70 de miliarde de dolari. Pentru primele nouă luni ale anului fiscal 2012, încheiate la 31 martie, Microsoft a raportat venituri în urcare cu 6%, la 55,6 miliarde dolari.

Citește și