Comisia Europeană avertizează Italia după inițiativa recensământului în comunitățile de romi

Publicat: 19 06. 2018, 14:45
Actualizat: 25 03. 2019, 19:24

„Comisia Europeană va exercita toate competențele în conformitate cu reglementările de care dispune. Există reglementări în domeniile economic și financiar, dar și în materie de drepturile omului. Sunt reguli comune și trebuie respectate de toți”, a afirmat marți Pierre Moscovici, comisarul Uniunii Europene pentru Afaceri financiare, Taxe și Vămi.

Guvernul Italiei va organiza un recensământ în comunitățile de etnie romă, a anunțat ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, informează publicația Il Fatto Quotidiano.

„Vom face un recensământ în comunitățile rome, pentru a vedea câți oameni sunt”, a declarat Matteo Salvini pentru postul Tele Lombardia.

„Totuși, trebuie să îi menținem pe romii născuți în Italia”, a adăugat Matteo Salvini, sugerând că intenționează să îi expulzeze pe romii veniți în Italia din străinătate.

Partidul Democrat (centru-stânga), aflat în opoziție, a condamnat ideea „aberantă” a ministrului de Interne.

Noul Guvern din Italia, format din reprezentanți ai partidului antisistem Mișcarea Cinci Stele (eurosceptică) și Liga Nordului (extremă-dreapta), și-a atras critici dure prin politicile antiimigrație.

Săptămâna trecută, Matteo Salvini a interzis intrarea în Italia a unei nave la bordul căreia erau peste 600 de imigranți africani salvați din Marea Mediterană.