Prima pagină » Știri externe » Comisia Europeană îi propune un nou parteneriat transatlantic lui Joe Biden

Comisia Europeană îi propune un nou parteneriat transatlantic lui Joe Biden

Comisia Europeană îi propune un nou parteneriat transatlantic lui Joe Biden

Statele Unite și Uniunea Europeană trebuie să creeze o nouă alianță transatlantică în sectoare precum schimbările climatice și economia digitală după învestirea președintelui ales al SUA, Joe Biden, a declarat marți președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Aceasta a declarat că Europa ar trebui să preia inițiativa și să facă o ofertă în acest sens viitoarei Administrații americane.

Cu toate acestea, von der Leyen susține că o astfel de alianță nu va reprezenta o revenire la agenda de acum cinci ani, după cum informează site-ul agenției de presă Reuters.

„Alianța noastră se bazează pe istoria și valorile noastre comune. Dorim să lucrăm împreună pentru a construi o lume mai puternică, mai pașnică și mai prosperă. Aceste obiective vor fi valabile întotdeauna. Dar într-un context global în schimbare, cred că este timpul pentru o nouă agendă transatlantică, potrivită pentru lumea de astăzi”, a declarat von der Leyen în cadrul unui discurs susținut în fața ambasadorilor UE la nivel mondial.

Președintele Comisiei i-a felicitat pe președintele ales, Joe Biden, dar și pe vicepreședintele ales, Kamala Harris, dar nu a făcut nicio referire la președintele în funcție, Donald Trump.

Europa speră ca Statele Unite să revină în Acordul Climatic de la Paris

Liderii europeni au fost puternic nemulțumiți după ce Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul Climatic de la Paris, a impus tarife vamale pentru categorii întregi de produse europene și a renunțat să mai susțină organizații internaționale pe care Statele Unite le-au finanțat timp de decenii.

Von der Leyen a declarat că Uniunea Europeană speră ca Statele Unite să revină în Acordul de la Paris. De altfel, în campania sa electorală, Joe Biden a promis că va lua măsuri în acest sens.

Președintele Comisiei Europene a declarat că Europa își va lua angajamente ambițioase în cadrul reuniunilor privind schimbările climatice de anul viitor.

Ea a mai spus că a venit timpul ca Statele Unite să nu mai amenințe organizațiile internaționale precum Națiunile Unite, Organizația Mondială a Sănătății sau Organizația Mondială a Comerțului, ci să promoveze reformarea acestor instituții atunci când este cazul.

Von der Leyen a mai făcut apel la Statele Unite să colaboreze cu Europa pentru a stabili o serie de reguli privind economia digitală, combaterea discursului de ură și în ceea ce privește protecția datelor.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și