Comisia Europeană propune o serie de noi măsuri privind criza migranților de la granițele UE cu Belarus
Comisia Europeană a prezentat miercuri o serie de măsuri temporare privind azilul, cu scopul de a ajuta Letonia, Lituania și Polonia în gestionarea crizei migranților de la granițele lor cu Belarus.
Măsurile vor permite acestor state membre să instituie măsuri rapide și ordonate pentru a gestiona situația, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale și a obligațiilor internaționale, inclusiv a principiului nereturnării solicitanților de azil, informează Comisia printr-un comunicat.
„În ultimele săptămâni, am reușit să avem o abordare colectivă a statelor membre în fața atacului hibrid îndreptat către Uniunea Europeană. În mod colectiv, UE a apreciat că încercările de a submina Uniunea nu vor face decât să ne consolideze solidaritatea. Astăzi prezentăm o dovadă vie a acestei solidarități, sub forma unui set de măsuri temporare și excepționale care vor oferi Letoniei, Lituaniei și Poloniei mijloacele necesare pentru a răspunde acestor circumstanțe extraordinare într-un mod controlat și rapid cu respectarea legii”, a declarat Margaritis Schinas, comisarul pentru promovarea modului european de viață.
Care sunt măsurile propuse de Comisia Europeană
Măsurile incluse în această propunere sunt de natură extraordinară și excepțională. Acestea se vor aplica pentru o perioadă de 6 luni, cu excepția cazului în care sunt prelungite sau abrogate, și se vor aplica cetățenilor din afara UE care au intrat ilegal în UE din Belarus și se află în vecinătatea frontierei sau celor care se prezintă la punctele de trecere a frontierei. Principalele elemente ale propunerii sunt:
- Cele 3 state membre vor avea posibilitatea de a prelungi perioada de procesare a cererilor de azil, de la 3-10 zile, la 4 săptămâni. Statele membre pot aplica, de asemenea, procedura de azil la frontieră, pentru a procesa toate cererile de azil, inclusiv eventualele contestații. În acest sens, ar trebui să se acorde prioritate cererilor bine întemeiate și ale familiilor și copiilor;
- Statele membre se vor concetra pe acoperirea nevoilor de bază, inclusiv prin adăposturi temporare adaptate condițiilor meteorologice sezoniere, hrană, apă, îmbrăcăminte, îngrijire medicală adecvată și asistență pentru persoanele vulnerabile, cu respectarea deplină a demnității umane;
- Statele membre în cauză vor putea aplica proceduri naționale simplificate și mai rapide, inclusiv pentru returnarea persoanelor ale căror cereri de protecție internațională au fost respinse.
Mii de migranți din Orientul Mijlociu se află la granița UE cu Belarus, în condițiile în care temperaturile continuă să scadă, punându-le viețile în pericol. Criza umanitară s-a transformat într-un conflict geopolitic între UE și Statele Unite, pe de o parte, și Belarus, susținută de Rusia, pe de altă parte.
După o săptămână de tensiuni crescânde, peste 400 de irakieni au fost repatriaţi voluntar.
Belarus, un aliat al Rusiei şi sub sancţiuni europene din cauza represiunii opoziţiei sale, este acuzat de UE că a încurajat sosirea acestor migranţi pentru a face presiuni asupra europenilor.