Compania rusă care produce mitralierele de tip Kalașnikov a cerut inițierea procedurilor de intrare în faliment, iar în prezent este sub management controlat, informează presa rusă, citată de ediția online a Corriere della Sera.
Compania Izhmaș, cu sediul în regiunea rusă Urali, a intrat în procedură de faliment, după decizia unui tribunal, care a admis sesizarea unui creditor.
Conform presei ruse, compania va putea produce în continuare celebrele mitraliere Kalașnikov, însă conducerea administrativă va fi preluată de grupul de armament de stat Rostekhonologi.
În februarie, compania Izhmaș prezentase cea mai modernă versiune a pistolului-mitralieră Kalașnikov – AK-12, o versiune mai sofisticată și mai precisă a celebrului model AK-47.
Modelul de mitralieră Kalașnikov a fost lansat în anul 1947 de Mihail Kalașnikov, intrând în dotarea Armatei Roșii, pe vremea URSS, iar ulterior a armatei ruse. În prezent, armate din 55 de țări folosesc mitraliere de tip Kalașnikov.