Prima pagină » Știri externe » Compania SpaceX a testat cu succes racheta care va realiza primul zbor spațial privat spre ISS

Compania SpaceX a testat cu succes racheta care va realiza primul zbor spațial privat spre ISS

Compania SpaceX a testat cu succes racheta care va realiza primul zbor spațial privat spre ISS
Compania americană SpaceX a testat cu succes, luni, racheta Falcon 9, care va efectua pe 7 mai primul zbor privat spre Stația Spațială Internațională (ISS) și va propulsa în spațiu capsula Dragon, informează AFP.

Compania americană SpaceX a testat cu succes, luni, racheta Falcon 9, care va efectua pe 7 mai primul zbor privat spre Stația Spațială Internațională (ISS) și va propulsa în spațiu capsula Dragon, informează AFP.

Pe parcursul acestui test, cele nouă motoare principale ale rachetei au fost pornite și au funcționat timp de doar două secunde. În ciuda timpului scurt de funcționare, inginerii au putut să verifice toți parametrii tehnici, au precizat reprezentanții firmei americane într-un comunicat postat pe site-ul companiei.

Această repetiție generală a avut loc la baza aeriană Cape Canaveral din Florida, de unde racheta Falcon 9 va fi lansată spre ISS pe 7 mai.

Luni, 7 mai, la ora 13.38 GMT (16.38 ora României, n.r.), racheta va fi lansată în spațiu și va transporta capsula Dragon, care nu va avea la bord un echipaj uman.

Capsula Dragon – care are o greutate de șase tone, o lungime de 5,2 metri și un diametru de 3,6 metri – va deveni, dacă totul se va desfășura conform planurilor, primul vehicul spațial privat care se va conecta cu ISS.

Pentru această primă conectare, astronauții de la bordul ISS vor folosi un braț robotizat al stației pentru a prinde capsula Dragon.

Capsula va transporta o mică încărcătură cu o sarcină utilă de o jumătate de tonă, constituită în principal din provizii pentru echipajul de pe ISS. Dragon va efectua aceleași manevre de apropiere de ISS ca și vehiculul de tip cargo automatizat european ATV și cel japonez HTV, urmând să realizeze, înainte de conectare, un zbor în jurul ISS, la o distanță de 2,5 kilometri, înainte de a se apropia de stație.

După trei săptămâni de la conectare, capsula Dragon se va desprinde de ISS și va reveni pe Terra, urmând să fie recuperată din apele Oceanului Pacific, în largul coastelor californiene.

Odată cu retragerea din circulație, în iulie 2011, a navetelor spațiale americane, după trei decenii de funcționare, timp în care au ajutat la asamblarea ISS, NASA mizează pe sectorul privat pentru a asigura, la costuri mai mici, aprovizionarea stației și transportul astronauților la bordul avanpostului orbital. Agenția spațială americană intenționează să își consacre eforturile exclusiv în domeniul explorării zonelor îndepărtate ale spațiului.

ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat în principal de Statele Unite ale Americii și la realizarea căruia participă 16 țări. Stația este ocupată în permanență, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spațiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Florin Badescu, [email protected]
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro