Prima pagină » Știri externe » Companiile de media americane vor folosi drone pentru a colecta informații

Companiile de media americane vor folosi drone pentru a colecta informații

Companiile de media americane vor folosi drone pentru a colecta informații
Mai multe companii mari de media din SUA, între care publicațiile The New York Times și The Washington Post și grupul de televiziune NBC Universal, au anunțat, joi, că își vor uni eforturile pentru a testa drone în scopul strângerii de informații, potrivit AFP.

Informația a fost făcută publică după ce televiziunea de știri CNN a anunțat, luni, că a încheiat un acord cu Agenția federală pentru aviație (FAA), care îi va permite să facă teste cu drone, în scopuri jurnalistice, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. În cazul CNN, testele vor fi desfășurate în colaborare cu Georgia Tech Research Institute.

În schimb, atât cotidianul The New York Times, cât și ziarul The Washigton Post, agenția de știri Associated Press și agenția de fotografii Getty Images vor colabora cu Virginia Polytechnic Institute (Virginia Tech).

Virginia Tech, situată la aproximativ 400 de kilometri la sud-vest de Washington, se numără printre puținele instituții autorizate să efectueze teste cu drone pentru scopuri civile.

În cazul proiectului derulat de aceste zece companii de media, vor fi testate drone de mici dimensiuni.

Potrivit directorului executiv al Virginia Tech, Rose Mooney, această colaborare cu instituții de media ar putea furniza proceduri rapide și eficiente pentru strângerea de informații, dar și o reducere a costurilor în acest scop. De asemenea, datorită folosirii dronelor, jurnaliștii nu vor mai risca să fie puși în pericol în anumite situații.

Folosirea în regim privat a acestor micuțe aeronave fără pilot (utilizate inițial în scopuri militare), care permit realizarea unor imagini și recoltarea de informații, era până acum aproape interzisă în Statele Unite ale Americii, cu câteva excepții și în condițiile zborurilor de joasă altitudine (mai puțin de 122 de metri, departe de aeroporturi).

Extrem de apreciate pentru potențialul pe care îl oferă în privința acoperirii mediatice din aer a unor evenimente de actualitate, sportive și culturale, grație unor unghiuri noi, aceste vehicule aeriene fără pilot beneficiază de un număr tot mai mare de voci care militează în Statele Unite pentru adoptarea unei legislații a dronelor. Data publicării acestor reguli, așteptată pentru acest an, nu a fost deocamdată anunțată oficial.

În prezent, sunt exceptate de interdicția formulată de Agenția federală pentru aviație (FAA) doar câteva companii specializate (în supraveghere aeriană, monitorizare a siturilor de contrucții și a acțiunilor de stingere a incendiilor produse în exploatările de gaze naturale) și companiile de producție a imaginilor.

Pe lângă rezervele ce vizează protejarea vieții private – dronele permit captarea și stocarea de imagini cu persoane -, unul dintre cele mai mari obstacole din calea autorizării lor în sectorul civil se referă la temerile ce vizează riscul crescut de producere a unor coliziuni aeriene.

Citește și