Companiile din Europa au primit un mesaj categoric din partea Comisiei Europene. Ce se va întâmpla la anul cu protecția datelor

Publicat: 01 12. 2017, 11:39

This browser does not support the video element.

Noul regulament va actualiza Directiva de Protecție a Datelor din 1995 – introdusă la începutul erei digitale – și va avea impact asupra companiilor și persoanelor fizice.
 
Giovanni Buttarelli, care supraveghează implementarea măsurilor de protecție a datelor în Europa, a declarat pentru CNBC că „a venit timpul pentru o nouă cultură în contextul protecției datelor”.
 
Schimbările care vor surveni odată cu GDPR sunt semnificative și vizează, printre altele, dreptul oamenilor „de a fi uitați” pe internet și accesul garantat, facil și gratuit la informațiile personale.
 
Companiile și organizațiile vor trebui să-i informeze pe cetățeni cu privire la breșele de securitate cibernetică, care ar putea să-i afecteze și vor face acest lucru „în cel mai scurt timp posibil”. Autoritățile din domeniul protecției datelor vor fi obligate să ia aceleași măsuri urgente.
 
Comisia Europeană a anunțat că o singură lege de protecție a datelor va înlocui pachetul legislativ existent, considerat ca fiind „lacunos”. Companiile se vor supune unei singure legi, în loc de 28, iar beneficiile financiare totale ar putea fi de 2,3 miliarde euro pe an.
 
Pentru Paul Clarke, directorul de tehnologie al rețelei alimentare online Ocado, problema protecție datelor clienților este foarte importantă. „Intimitatea și securitatea sunt foarte, foarte importante pentru clienții noștri. În același timp, trebuie să asigurăm suficient de multe opțiuni de personalizare a experienței de shopping”.
 
„Există un fel de echilibru care trebuie atins, între folosirea responsabilă a datelor și satisfacerea clienților”, a mai spus Clarke. 
 
Buttarelli a mai spus că retailerii vor fi tratați precum „adulții responsabili”. Când vor avea loc breșe de securitate, sancțiunile vor fi „foarte severe”.