Prima pagină » Știri externe » COMPROMISUL PROPUS de liderul diplomației iraniene cu privire la DOSARUL NUCLEAR

COMPROMISUL PROPUS de liderul diplomației iraniene cu privire la DOSARUL NUCLEAR

COMPROMISUL PROPUS de liderul diplomației iraniene cu privire la DOSARUL NUCLEAR
Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Ali Akbar Salehi, a propus un compromis cu privire la programul nuclear controversat al Teheranului în schimbul furnizării de uraniu îmbogățit din partea altor state, relatează AFP.

Într-un interviu pentru ediția de luni a săptămânalului german Der Spiegel, liderul diplomației iraniene a reafirmat dreptul țării sale de a utiliza resursele nucleare în scopuri pașnice.

„Dacă dreptul nostru de a îmbogăți (uraniu) este recunoscut, suntem pregătiți pentru un compromis. Vom limita, în mod voluntar, nivelul nostru de îmbogățire” a combustibilului nuclear.

Însă, a declarat acesta pentru Spiegel, în schimb Iranul ar trebui să „aibă garanția de a primi” combustibil nuclear din străinătate.

O astfel de soluție a fost propusă în mod inutil de către statele occidentale în cursul unor negocieri anterioare.

Președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a afirmat săptămâna trecută că Iranul nu va renunța la programul său nuclear în pofida sancțiunilor occidentale care au provocat devalorizarea puternică a monedei iraniene. Aceasta a pierdut 40 la sută într-o săptămână în fața principalelor valute.

Miniștrii Afacerilor Externe ai Uniunii Europene se vor reuni la 15 octombrie la Luxemburg. Franța, Germania și Marea Britanie vor solicita o nouă serie de sancțiuni împotriva Iranului în domeniul energetic și financiar.

Citește și