Comunitatea evreiască, despre numirea lui Dan Șova în funcția de ministru: „Doar în România poți să negi Holocaustul și apoi să fii numit ministru”

Publicat: 07 08. 2012, 12:51
Actualizat: 29 07. 2014, 23:25

Comunitatea evreiască din România și-a exprimat luni nemulțumirea față de nominalizarea senatorului Dan Șova, care a negat progromul de la Iași, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, a declarat președintele comunității evreiești din București, citat de site-ul israelian Ynetnews.

Președintele comunității evreiești din București Erwin Simsensohn a declarat pentru site că evreii din România s-au „înfuriat” din cauză că un politician care a făcut unele „declarații cinice” a fost nominalizat în funcția de ministru. Afirmațiile pe care senatorul Dan Șova (PSD, la putere) le-a făcut în martie încalcă legislația română, care interzice negarea Holocaustului, a notat Simsensohn.

„Doar în România poți să negi Holocaustul și apoi să fii numit ministru”, a declarat acesta pentru site-ul Ynetnews. „În ceea ce ne privește, este inacceptabil”, a continuat el, adăugând că membrii comunității sunt „loiali României și vor coopera cu orice Guvern”. „Vom face orice efort necesar pentru a susține proiecte care sunt benefice României. Dar nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru”, a subliniat Simsensohn.

Șova a provocat reacții în martie, imediat după ce a fost numit purtător de cuvânt al PSD, afirmând într-un interviu că „niciun evreu nu a suferit pe teritoriul României”. Potrivit site-ului, în pofida faptului că unii istorici apreciază că aproximativ 13.000 de evrei au fost uciși în cursul progromului de la Iași, în 1941, Șova a declarat în interviul respectiv că „în total 24 de evrei au fost uciși în progromul de la Iași de către armata germană”.

Ulterior, PSD i-a retras lui Șova funcția de purtător de cuvânt și l-a trimis la Washington, să efectueze o vizită „educațională” la US Holocaust Memorial Museum. În urma vizitei Șova și-a exprimat regretul cu privire la faptul că declarația sa a fost neînțeleasă, dar a refuzat să își ceară scuze, potrivit site-ului israelian.