Concediere colectivă masivă, în cadrul unui conferinţe pe Zoom. Un CEO a dat afară simultan 900 de angajaţi, chiar înainte de sărbători
Directorul executiv (CEO) al Better.com, Vishal Garg, a anunţat miercuri, în cadrul unui conferinţe pe Zoom, că firma de credite ipotecare concediază aproximativ 9% din forţa sa de muncă.
Astfel, CEO-ul i-a informat pe cei peste 900 de angajaţi care au participat la apel că sunt concediaţi, chiar înainte de sărbători.
„Dacă sunteţi în acestă conferinţă, faceţi parte din grupul ghinionist care va fi concediat”, a spus Garg, în conferinţa de pe Zoom.
El a adăugat, totuși, că vor exista și niște compensații, iar angajaţii vor primi un e-mail de la Resurse Umane cu toate detaliile.
„Faptul că trebuie să efectuăm disponibilizări este sfâşietor, mai ales în această perioadă a anului. Cu toate acestea, o forţă de muncă redusă şi concentrată ne pregătesc să jucăm ofensiv, intrând pe o piaţă cu evoluţie radicală”, a declarat directorul financiar Kevin Ryan, pentru CNN Business.