Condamnare istorică: Un partid a fost declarat organizație criminală! / „O datorăm democrației, o datorăm copiilor noștri!” – FOTO

Publicat: 07 10. 2020, 14:10

Un tribunal grec a pronunțat o condamnare covârșitoare împotriva partidului neo-nazist Golden Dawn (n.r. Zorile Aurii) – a fost declarat organizație criminală. Verdictul a fost celebrat la scară largă în Atena, fiind cel mai mare proces în care au fost implicați fasciștii de la cel de la Nurremberg.

La finalul unui proces inițiat în urmă cu mai bine de cinci ani, tribunalul format din trei membri, condus de președintele judecător Maria Lepenioti, a anunțat că șapte dintre liderii Golden Dawn sunt vinovați de conducerea unei organizației mortale. Alții au fost găsiți vinovați aderarea la o organizație cirminală, relatează The Guardian.

Procesul a fost celebrat de mii de persoane care s-au adunat în jurul complexului în care se găsește instanța înainte de începerea sesiunii.

Partid, declarat organizație criminală!

„Naziștii aparțin închisorii!”, scandau oamenii adunați lângă instanța de judecată.

Mulți au început să aplaude pe măsură ce vestea deciziei a ajuns în stradă.

„Aceasta este o zi foarte bună pentru mișcarea antifascistă la nivel global. Decizia va trimite un mesaj foarte important extremei drepte din Europa. O condamnare este vitală astăzi dacă vrem să punem capăt amenințării fasciste. Dovezile împotriva lor sunt copleșitoare”, a declarat Petros Constantinou, un cunoscut activist antiracist.

Audierea a fost cel mai mare proces al neofasciștilor de la urmărirea penală a naziștilor de la Nurremberg după cel de-Al Doilea Război Mondial. Două mii de ofițeri de poliție, mulți aduși ca rezervă din mediul rural, pe fondul temerilor de ciocniri violente între protestatari și susținătorii de extremă dreapta, au înconjurat zona în timp ce elicoptere și drone au survolat zona.

„O datorăm istoriei acestei țări, o datorăm democrației”

Fostul prim-ministru de stânga Alexis Tsipras, care se afla în mulțime, a declarat că, după ani propagare a urii, de otrăvire a societății greeci și a orchestrării de atacuri ucigașe, fanaticii Golden Dawn se vor confrunta în cele din urmă cu justiția.

„Nu sunt nevinovați. Știm cu toții asta. Miercuri ar trebui să fim acolo pentru a striga tare și clar. O datorăm istoriei acestei țări, o datorăm democrației, o datorăm copiilor noștri”, a scris acesta pe rețelele de socializare înainte de decizia tribunalului format din trei membri.

Mult așteptatul verdict încheie una dintre cele mai lungi ședințe de judecată din vremurile moderne.

Întreaga conducere a Golden Dawn, inclusiv foști parlamentari, se număra printre 68 de inculpați acuzați de crimă, deținere de arme și de operare a unei organizații criminale, în timp ce, de asemenea, mișcare se dădea drept grup politic.