„După aderarea la NATO a urmat o perioadă de mari schimbări. Aproape toți membrii NATO au transformat armata într-o structură profesionistă. Majoritatea oamenilor și politicienilor au considerat că acum suntem în siguranță și NATO ne va apăra fără investiții mari în buget.Mai târziu, aproape toate statele membre NATO au oprit armata obligatorie. A fost o decizie politică, dar știm ce s-a întâmplat în 2008 în Georgia și ce s-a întâmplat în 2014 în Crimeea și în Ucraina de Est. Ca să fiu sincer, mulți politicieni au fost șocați și și-au pus întrebarea ce trebuie făcut acum, bugetul pentru apărare fiind de doar 1% și cred că această întrebare a fost foarte importantă. Este foarte clar că în perioada de pace, să ai un număr mare de militari costă foarte mult.”
„De aceea, țările noastre, au niște organizații de rezervă. Există forțe obligatorii, adică întotdeauna trebuie să avem o rezervă pentru forțele armate. Am aflat că fără rezervă nu merge. Am fost militar și cred că toți cei din armată trebuie să fie de acord cu asta. Uitați-vă ce s-a întâmpla când am oprit recrutarea. Nu am pregătit populația pentru o nouă criză, iar mulți tineri nu cunosc deloc ce trebuie făcut în timpul unei crize sau în timpul războiului.”
„Mesajul meu către autoritățile din România, către politicieni și lideri ai armatei, este o întrebare și o propunere. Dacă acum este momentul de a avea sistemele din Marea Britanie, sau țarile nordice sau Polonia. De ce să nu avem mai mulți oameni educați și bine pregătiți? Nu doar militarii ci și forțele de rezervă și populația”.
Excelența Sa, Dl Pocius, este Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Lituania în România. Amb. Arvydas Pocius va oferi perspective informate și profunde cu privire la problemele și tendințele globale-cheie care conduc schimbările securității transatlantice, subliniind modul în care flancul estic al alianței trebuie consolidat pentru a face față provocărilor fără precedent ale securității lumii contemporane.
Foto: Facebook/ Arvydas Pocius