CONFLICTUL din Kashmir escaladează. Pakistanul A DOBORÂT două avioane militare indiene: Doi piloți au fost ARESTAȚI

Publicat: 27 02. 2019, 18:40
Actualizat: 25 03. 2019, 20:31

Purtătorul de cuvânt al forțelor armate pakistaneze a informat că unul dintre avioane s-a prăbușit în Pakistan, informează Reuters.

Forțele armate ale Pakistanului au capturat doi piloți indieni din avioanele dărâmate, unul dintre ei fiind tratat la spital, a informat un purtător de cuvânt al armatei.

„Doi piloți au fost arestați – unul dintrei ei a fost rănit și este îngrijit la Spitalul Militar. Celălalt se află în custodia noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor armate pakistaneze, Generalul Asif Ghafoor.

Premierul pakistanez face un apel la India pentru a evita escaladarea conflictului

Premierul pakistanez Imran Khan a făcut un apel miercuri la discuții cu India și speră că „sentimentele mai bune” vor prevala în fața escaladării disputei cu statul vecin, Pakistan, în urma atacurilor aeriene din ultimele zile ale ambelor părți.

„Istoria ne spune că războaiele sunt pline de erori de calcul. Întrebarea mea este dacă având în vedere armele (n.r arme nucleare) pe care le avem ne putem permite erori de calcul”, a declarat Khann într-o intervenție televizată adresată națiunii.

„Ar trebui să ne așezăm la masă și să discutăm”, a adăugat acesta.

Doborârea celor două avioane se întâmplă la o zi după o serie de atacuri aeriene efectuate de India, împotriva militanților pakistanezi din mișcarea Jaish-e-Mohammad. În urma atacurilor au murit peste 40 de agenți de poliție din Kashmirul indian.

Ministrul indian de Externe, Vijay Gokhale, a declarat că atacurile au vizat ținte din Balakot, însă nu este clar încă dacă au fost efectuate în Pakistan sau în regiunea Kashmir. Oficialul indian a mai informat că mai mulți militanți au fost uciși.

Mișcarea reprezintă o escaladare a ostilităților între cele două state vecine.

Gokhale a declarat că India vizează mișcarea pakistaneză, Jaish-e-Mohammad, considerată teroristă de Islamabad.

India a identificat proprietarul mașinii folosite în atentatul din Kashmirul indian

Agenția Națională de Investigație (ANI) din India a anunțat luni că a identificat proprietarul mașinii folosite în atacul cu bombă asupra unui convoi militar comis în Kashmirul Indian, care a exacerbat tensiunile cu dușmanul său de secole, Pakistan.

Gruparea militară insurgentă Jaish-e-Mohamma (JeM), sprijinită de Pakistan și-a anunțat responsabilitatea pentru atacul din regiunea Pulwama din Kashmirul indian.

ANI l-a identificat pe proprietarul mașinii care se numește Sajjad Bhat și este student la o școală religioasă din zona Shopain din Kashmir, despre care se crede că s-a alăturat JeM.

Relațiile au devenit tensionate între cele două state după ce, pe 14 februarie, cel puțin 40 de agenți ai poliției paramilitare au fost uciși într-un atentat care a avut loc în Kashmirul Indian, acesta fiind cel mai sângeros atac comis asupra forțelor indiene în cei 30 de ani de insurgeță din regiunea majoritar musulmană.

Foto: Hepta