Confruntări armate la Ramadi, între forțe irakiene și jihadiști
După o ofensivă majoră, care le-a permis militarilor irakieni să intre în oraș marți, alimentând speranța unei recuceriri rapide a acestui fief pierdut în mai, înaintarea forțelor irakiene a fost încetinită de dispozitive explozive, lunetiști și atacuri sinucigașe comise de către jihadiști.
Trupele irakiene erau blocate într-o intersecție strategică, în cartierul Hoz, în apropiere de fostul sediu guvernamental. Preluarea controlului asupra acestui sediu este esențială în vederea unei recuceriri totale a orașului Ramadi, care este controlat în continuare – parțial – de către jihadiști.
„Lupte violente au loc, în prezent, între membri Daech (acronimul arab al SI) și forțele irakiene”, a declarat Ahmed al-Doulaimi, un căpitan de poliție.
Doi membri ai forțelor de securitate irakiene au fost uciși, iar alți nouă au fost răniți în aceste confruntări, sâmbătă, a adăugat el.
Cel puțin alți trei au fost uciși vineri, potrivit unui ofițer de rang înalt și unor oficiali locali.
În rândul jihadiștilor, cel puțin 23 au fost uciși numai vineri, au precizat aceste surse.
Numărul combatanților SI rămași la Ramadi este estimat la mai puțin de 400.
„A 8-a Divizie a armatei și forțele de elită antiteroriste (CTS) avansează”, a declarat colonelul Steve Warren, un purtător de cuvânt al coaliției internaționale conduse de către Statele Unite, care asigură o susținere aeriană forțelor irakiene.
„(Membri) CTS au înaintat alte câteva sute de metri către sediul Guvernului”, a declarat el.
În afară de mașini-capcană, forțele federale sunt încetinite, de asemenea, de prezența unor civili blocați în locuințe. Circulă totodată informații despre faptul că Statul Islamic folosește acești locuitori ca scuturi umane.
După ce Statul Islamic a cucerit regiuni vaste în Irak, în 2014, forțele guvernamentale au apărat Ramadi timp de mai multe luni. Însă, orașul, care constituie un punct strategic al „califatului” autoproclamat de către gruparea extremistă, a căzut pe mâna jihadiștilor în mai 2015.
Aceasta este considerată cea mai importantă înfrângere în războiul pe care Bagdadul îl poartă împotriva Statului Islamic, iar o recucerire a orașului Ramadi ar reface imaginea forțelor federale, foarte criticate.