Confruntări militare intense în sudul Fâșiei Gaza /Guvernul israelian, supus presiunilor interne și internaționale pentru oprirea ofensivei
Armata israeliană este implicată în confruntări militare intense cu militanți Hamas, în sudul Fâșiei Gaza, iar cel puțin șase militari israelieni au fost uciși, pe fondul intensificării presiunilor interne și internaționale, inclusiv din partea SUA, asupra Guvernului Benjamin Netanyahu.
Armata israeliană a confirmat moartea a șase militari, în ultimele 24 de ore, în luptele din orașul palesinian Khan Younis, situat în sudul Fâșiei Gaza, conform publicațiilor Haaretz și The Times of Israel. În total, până în prezent, 105 militari israelieni au fost uciși în Fâșia Gaza, iar 1.593 au fost răniți în confruntări.
Grupul islamist Hamas a anunțat că a pierdut aproximativ 100 de combatanți, dar Israelul consideră că în realitate numărul este mult mai mare.
Între timp, atacurile cu rachete continuă asupra zonelor din sudul și centrul Israelului, inclusiv asupra orașului Tel Aviv. O persoană a fost rănită ușor.
Guvernul Benjamin Netanyahu se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari pe plan intern și la nivel internațional.
Liderul opoziției, Yair Lapid, a denunțat solicitările Guvernului Netanyahu de suplimentare masivă a bugetului pe 2023 pentru suportarea costurilor ofensivei din Fâșia Gaza.
”Este un buget corupt, un buget politic. Suntem de două luni în război, iar statul Israel nu are încă planuri pentru perioada post-conflict, nu există niciun efort diplomatic organizat în război, nu există o diplomație unitară, nu există niciun plan economic pentru a face față daunelor. Nimeni nu se ocupă de militarii rezerviști. Pe scurt: nu există niciun guvern”, a acuzat Yair Lapid, liderul partidului Yesh Atid (Există un Viitor, centru-dreapta, opoziție).
În același timp, un oficial guvernamental israelian a declarat, sub protecția anonimatului, că Guvernul Netanyahu s-ar putea confrunta cu intensificarea presiunilor din partea Statelor Unite, pentru a suplimenta asistența umanitară în Fâșia Gaza.
Însă alt oficial israelian a negat că ar exista presiuni din partea SUA. ”Există înțelegere în proporție de sută la sută din partea SUA pentru războiul nostru, atât la nivel public, cât și privat”, a susținut oficialul citat.
Statele Unite au blocat, vineri, un proiect de rezoluție al Consiliului de Securitate ONU privind instituirea unui armistițiu durabil în Fâșia Gaza. În replică, președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acuzat Washingtonul de ”complicitate la crimele de război” comise de Israel în Fâșia Gaza, conform publicației Asharq Al Awsat.
Bilanțul bombardamentelor israeliene asupra Fâșiei Gaza a ajuns la 17.700 de morți și 48.700 de răniți, potrivit Ministerului local al Sănătății, subordonat organizației islamiste Hamas.
În Fâșia Gaza sunt 138 de ostatici israelieni, iar Abu Obaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Ezzedin Al-Qassam, filiala militară a grupului Hamas, a avertizat asupra situației acestora. ”Israelul și susținătorii săi nu vor putea obține eliberarea în viață a captivilor în lipsa unui schimb de prizonieri și fără a accepta condițiile Hamas”, a declarat Abu Obaida.
Guvernul israelian a anunțat că Fâșia Gaza va trebui să fie demilitarizată după încheierea confruntărilor armate, subliniind că nu va accepta prezența forțelor internaționale. Însă Administrația de la Washington a semnalat că se opune menținerii de către Israel a unei forțe militare pe teritoriul Fâșiei Gaza. De asemenea, potrivit unor diplomați, Washingtonul insistă ca Guvernul Netanyahu să înceteze ofensiva în Fâșia Gaza în cel mult o lună.
Patru țări din cadrul Uniunii Europene – Spania, Irlanda, Malta și Belgia – i-au cerut luni președintelui Consiliului European, Charles Michel, să insiste la nivel internațional pentru un armistițiu durabil în Fâșia Gaza. ”Trebuie să cerem imediat tuturor părților să accepte un armistițiu durabil, care să conducă la încetarea ostilităților”, au transmis cele patru state, potrivit cotidianului Le Monde.
Foto: Profimedia
Citește și: