Peste 30.000 de greci, potrivit poliției, au ieșit pe străzi, miercuri, la Atena și Salonic, în cadrul unei greve generale de 24 de ore, pentru a protesta față de un nou plan de austeritate negociat cu UE și FMI de Guvernul grec, care se confruntă cu primul său test social, relatează AFP. Ciocniri violente au avut loc, în Atena, între organele de ordine și câteva zeci de tineri. Manifestanți violenți, operând în grupuri mici, au aruncat cu cocteiluri Molotov înspre polițiști, care au ripostat cu grenade și gaze lacrimogene.
Confruntările au continuat în piață și înspre Ministerul Finanțelor, în fața căruia staționa o autospecială de pompieri, în timp ce majoritatea manifestanților protestau în calm, înainte ca poliția să împingă o parte dintre tineri către străzile învecinate. Tinerii au dat foc unui pavilion de promovare al unei companii de telefonie și unor coșuri de gunoi, devastând, de asemenea, mai multe vitrine de magazine, în timp ce hotelurile de lux de pe margine erau protejate de un cordon de polițiști.
În capitală, marșul cel mai numeros era cel al frontului sindical comunist Pame, unit în spatele sloganurilor „Nesupunere” și „Fără noi sacrificii pentru plutocrație”. Un alt marș era condus de cele două sindicate mari GSEE și Adedy, organizatoarele zilei de acțiune pentru „respingerea noilor măsuri dure, nedrepte și ineficiente”.
Aproximativ 5.000 de polițiști au fost mobilizați pentru a garanta siguranța manifestațiilor, care adeseori degenerează în violențe în Grecia. Accesul în Parlament era blocat cu o barieră metalică.
„De doi-trei ani trăim o catastrofă socială incredibilă, societatea greacă este un cobai pentru ceea ce se întâmplă în alte părți” din Uniunea Europeană, afirmă Ilias Loizos, un angajat municipal în vârstă de 56 de ani, care susține că salariul său a fost redus la jumătate.
„Avem o treime șomeri, afacerile nu mai merg (…) suntem disperați și ne-am pierdut încrederea în UE”, a afirmat Dimitris Mitropoulos, un învățător în vârstă de 35 de ani.
Într-o manifestare de hotărâre în fața acestei revolte, Ministerul de Finanțe a anunțat în cursul dimineții că noul plan de măsuri de economisire și reforme structurale, contestat în stradă, a fost „încheiat” în cadrul unei reuniuni discrete care a avut loc în cursul serii de marți, între premierul conservator Antonis Samaras și ministrul său de Finanțe, Yannis Stournaras.
Măsurile, care se referă la peste 11,5 miliarde de economii bugetare, în special tăieri de salarii din domeniul public, de pensii și ajutoare sociale, trebuie totuși supuse aprobării partenerilor coaliției guvernamentale, și trebuie să obțină acceptul creditorilor internaționali.
Susținută de principalul partid de opoziție, Syriza – stânga radicală -, această grevă este a treia de acest tip din 2012 dar prima de la preluarea puterii, în iunie, de actuala coaliție guvernamentală.
Controlorii aerieni și-au întrerupt activitatea timp de trei ore, până la 10.00 GMT (13.00 ora României), ceea ce a determinat anularea a 12 zboruri ale companiilor elene Olympic Air și Aegean Airlines.
Condiționând menținerea Greciei sub perfuzie financiară, în timp ce o a treia operațiune de sprijinire a țării pare să câștige teren, planul este axat pe noi reduceri de salarii în sectorul public, de pensii și de servicii sociale.
Adoptarea sa este prevăzută în parlament înainte de Eurogrupul din 8 octombrie pentru deblocarea tranșei de împrumut de 31,5 miliarde de euro.
(Andreea Romanovschi)