Prima pagină » Știri externe » Conservatori britanici denunță mandatul UE de arestare, contestând competențele magistraților români

Conservatori britanici denunță mandatul UE de arestare, contestând competențele magistraților români

Conservatori britanici denunță mandatul UE de arestare, contestând competențele magistraților români
Numeroși deputați conservatori britanici se opun planului Guvernului Cameron de a extinde sfera mandatului european de arestare, iar un critic al inițiativei a afirmat, potrivit BBC, că ar fi un act de "nebunie" să voteze pentru a oferi magistraților români puterea de a deține alegători britanici.

Ministrul britanic de Interne, Theresa May, propune extinderea sferei de acțiune a mandatului european de arestare, un instrument care facilitează extrădările suspecților la nivelul Uniunii Europene.

Marea Britanie va decide în decembrie dacă va continua să utilizeze mandatul european de arestare și dacă va asimila încă 30 de măsuri comunitare în domeniul judiciar. Camera Comunelor va organiza voturi pe aceste teme.

Însă numeroși membri ai Partidului Conservator se opun cedării de prerogative suplimentare Uniunii Europene, astfel că intenționează să voteze împotriva inițiativei Guvernului David Cameron.

„Cred cu tărie că trebuie să aducem înapoi în Marea Britanie atribuții cedate până acum, trebuie să revenim la controlul democratic britanic”, a declarat președintele Comisiei 1922 din cadrul Partidului Conservator, Graham Brady, o personalitate foarte influentă în formațiunea aflată la guvernare alături de liberal-democrați. „Nu trebuie să mai cedăm atribuții instituțiilor europene. Acest lucru transmite un mesaj care nu prea ne ajută”, a continuat Brady.

Analiștii consideră că liderii Partidului Conservator riscă să se confrunte cu o rebeliune atât de puternică încât vor trebui să obțină voturi de la deputați ai Partidului Laburist (proeuropean, de opoziție) pentru a avea majoritate în cazul acestor inițiative legislative.

Dezbaterea a devenit și mai complicată în contextul în care se desfășoară într-o perioadă de campanie electorală, în perspectiva unui scrutin legislativ parțial, programat pe 20 noiembrie în circumscripția Rochester/Strood, unde conservatorii speră să învingă formațiunea eurofobă UKIP (Partidul Independenței Marii Britanii).

Numeroși deputați conservatori consideră că extinderea sferei de acțiune a mandatului european de arestare constituie o amenințare pentru libertățile britanicilor și pentru suveranitatea țării.

În contextul amenințării electorale reprezentate de partidul UKIP, orice candidat confruntat cu riscul de a pierde locul „ar comite un act de nebunie votând pentru a le oferi magistraților români puterea de a deține alegători britanici”, a afirmat, potrivit BBC, un critic al inițiativei al cărui nume nu a fost dezvăluit.

Citește și